Tenismenii Daniele Braccialli și Potito Starace, în vizorul justiției pentru aranjare de meciuri
Procurorul din Cremona, care anchetează o rețea care truchează meciuri de fotbal și de tenis, a primit recent conversații pe Skype ale anumitor tenismeni care au cerut sume de bani de până la 50.000 de euro pentru a pierde meciuri.
Într-una dintre acesate convorbiri, Braccialli primește indicații de la o persoană cum să procedeze pentru cedarea unui meci din cadrul turneului de la Newport, din iulie 2007: „Putem încerca mâine 50 (n.r. – 50.000 de euro), dar este important ca tu să câștigi primul set. Dacă doriți, data viitoare putem încerca să obținem mai mult”.
Jucătorul italian a răspuns: „Este important să-mi cunosc adversarul. Poate am putea să vorbim cu el și să fim siguri că voi câștiga primul set”.
O altă convorbire a avut loc în 2011, între Potito Starace și un bookmaker din Pescara, înaintea finalei pe care italianul o disputa la Casablanca și în care primea „garanții”în cazul în care pierdea.
Ambii jucători au pierdut întâlnirile respective.
În ianuarie 2008, Starce și Braccialli au fost suspendați pentru șase, respectiv trei luni pentru mici pariuri făcute pe jocuri în care nu erau implicați.
Daniele Braccialli, în vârstă de 36 de ani, este un jucător axat acum pe proba de dublu, unde ocupă locul 56 ATP.
Potito Starace, în vârstă de 33 de ani, ocupă locul 150 ATP în clasamentul de simplu, dar în 2007 ajunsese în Top 30.