Tenisul masculin și-a desemnat câștigătorul la US Open: spaniolul Carlos Alcaraz! L-a egalat pe celebrul Pete Sampras
Carlos Alcaraz, la doar 19 ani, a câştigat turneul de Grand Slam US Open, învingându-l în finală pe norvegianul Casper Ruud, tenismen cu patru ani mai în vârstă.
Tînărul jucător s-a impus după 3 ore şi 20 de minute de joc în faţa nordicului, care a disputat în luna iunie, la Roland Garros, prima sa finală de Grand Slam şi care avea la rândul său şansa să devină numărul unu mondial în cazul unui succes la Flushing Meadows.
Carlos Alcaraz a cucerit primul titlu de Mare Şlem din cariera sa, după ce a reuşit să-l învingă în patru seturi, 6-4, 2-6, 7-6 (7/1), 6-3, pe norvegianul Casper Ruud, duminică, în finala turneului US Open.
Meciul a durat duminică 3 ore şi 20 de minute. Casper Ruud a disputat în luna iunie, la Roland Garros, prima sa finală de Grand Slam.
Ce a declarat după ultimul act Carlos Alcaraz?
Campionul de la US Open 2022 și-a găsit cu greu cuvintele la festivitatea de premiere.
“Este ceva la ce visam din copilărie – să fiu numărul unu în lume, să fiu campion la un Grand Slam.
Am muncit foarte mult pentru asta. Am muncit mult pentru a obține asta și nu am avut timp să fiu obosit. Multă lume a venit din Spania să mă vadă și să mă încurajeze în această zi specială
Dragostea pe care am primit-o din partea lor m-a ajutat mult și le mulțumesc!”, a spus sportivul la ceremonia de la final.
Saltul de pe locul 4 pe locul 1 de la anunţarea clasamentului ATP o dată până la anunţarea următorului clasament ATP le egalează pe cele înregistrate doar de trei alţi spoortivi: Carlos Moya (15 martie 1999), Andre Agassi (5 iulie 1999) şi Pete Sampras (11 septembrie 2000).
Alcaraz a obţinut 51 de victorii în circuit în acest an, cu cinci mai multe decât Stefanos Tsitsipas, care ocupă locul doi în această privinţă. Odată cu triumful la US Open, Alcaraz a urcat pe prima poziţie în ierarhia Pepperstone ATP Live Race To Turin.
Este cel mai tânăr campion de Grand Slam după 2005, când tot la 19 ani performanţa a fost reuşită de Rafael Nadal la Roland Garros. La US Open, în 1990 Pete Sampras câştiga trofeul tot la 19 ani.