Tibor Selymes va prelua echipa Săgeata Năvodari
Vicepreședintele clubului Săgeata Năvodari, Nicu Babu, a declarat, duminică, că s-a ajuns la o înțelegere cu antrenorul Tibor Selymes pentru ca acesta să preia conducerea tehnică a grupării constănțene, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Momentan este o înțelegere verbală, în mare ne-am cam pus de acord, urmează însă să fie semnate și actele, probabil că luni. Obiectivul este clar, menținerea în Liga I. Alături de Selymes vor veni probabil și mai mulți jucători de la Steaua, Năstăsie, Roșu, Pușcaș, dar și alți jucători cu experiență în Liga I. Vrem să semnăm cu aceștia contracte pe cel puțin un an. În perioada următoare vom decide și unde vom pleca în cantonament, având ca variante Scoția și Austria. Reunirea lotului este programată în 20 iulie”, a spus oficialul nou-promovatei.
În funcția de președinte al clubului constănțean va fi instalată Ana Maria Prodan.
Tibor Selymes a adunat ca jucător 46 de selecții la echipa națională a României, iar ca antrenor a mai preăgtit pe FC Sopron (Ungaria), Olimpia Salonta, Sportul Studenețesc, Astra Ploiești, FCM Târgu Mureș și Dinamo II București.