Fostul tenisman Ion Țiriac a declarat într-un interviu acordat cotidianului ABC că Rafael Nadal este foarte important pentru sportul mondial, dar dacă spaniolul nu va veni anul viitor la turneul de la Madrid el nu se va „sinucide”.
„Dacă nu vine, promit că nu o să-mi trag una în cap, dacă nu vine nu mă voi sinucide. Nu pot face mai mult. Nadal este influențat de anturajul său. A vorbit la cald după o înfrângere. Nu îi voi schimba modul de a gândi, nu pot să spun dacă vine sau nu. El este foarte important pentru sportul mondial și pentru Spania. La fel și Federer sau Djokovici”, a spus Țiriac.
Ion Țiriac a precizat că respectă faptul că unii jucători nu vor ca zgura să fie albastră, dar el nu poate să accepte asta. „Asta este viața. Ce vreți să fac pentru ca Nadal să nu se supere? Întotdeauna a primit tot ce a dorit. Eu nu pot să joc pentru Nadal deoarece nu am jucat niciodată atât de bine ca el. Respect faptul că ei nu vor zgura albastră, dar nu pot accepta. Să mi se dea argumente. Să nu mi se vorbească de tradiție, repet în America este gri sau verde, în India este maro… În atletism pista este albastră, la Jocurile Olimpice de la Londra hocheiul se va juca pe albastru… Nu se cheltuiesc mii de euro fără să se facă teste. Pentru un teren albastru se investește de cinci ori mai mult decât pentru unul normal. Eu sunt convins, deși nu contează, nu eu sunt cel care joacă”, a explicat el.
Întrebat dacă poate supraviețui Madridul fără Nadal și Novak Djokovici, Ion Țiriac a răspuns: „Tenisul înseamnă mai mult. I-am văzut pe Laver, Emerson, Newcombe, Connors, Năstase, Borg, Agassi, McEnroe, spaniolii… Jucătorul vine și pleacă, sportul rămâne. Sunt doi sau trei jucători în prezent care sunt foarte importanți, este adevărat. Dar un promotor știe că un mare eveniment nu se poate clădi pe un singur tenisman. Dimpotrivă. Acest turneu este foarte mare, în zece ani a progresat cel mai mult. Spania merită acest turneu. Spania va mai avea cinci de Nadal în viitor, deși nu va fi ușor, pentru că astfel de jucători nu se cumpără. Un Nadal se naște. Îl consider pe Nadal o persoană magnifică, îl admir pentru cum joacă și mai mult pentru că a rămas cu picioarele pe pământ în ciuda a tot ce a câștigat și a banilor obținuți. Este o persoană normală, foarte importantă pentru Spania și pentru acest turneu”.
Țiriac consideră că Spania are un potențial imens în ceea ce privește tenisul și nu depinde numai de Nadal. „Spania a câștigat Cupa Davis fără Nadal. În Argentina. Spania este un potențial imens. Domnul Nadal s-a născut în tenis, îmi amintesc că Manolo Santana mi-a cerut o invitație pentru un copil, despre care spunea că va fi foarte bun. Era anul 2002. Nadal s-a născut și va muri în tenis. Oamenii își vor aminti întotdeauna de el ca de un mare campion al tenisului. Sunt sigur că domnul Nadal, care este foarte generos, va da înapoi tenisului o parte din ceea ce a primit”, a adăugat fostul sportiv.
Ion Țiriac a menționat că a intuit că vor exista critici încă din prima zi, când a văzut că zgura este alunecoasă. „Ceea ce mă deranjează este că niciun ziarist nu a spus că albastrul este mai bun decât culoarea roșie. Mingea se vede mai bine și spectatorul este încântat, ceea ce mă interesa foarte mult. Îmi asum criticile. Dar eu nu fac pista. Eu sunt nimeni aici, nu am nicio funcție. Sunt convins că albastrul dă o vizibilitate mai bună, se vede mingea tot timpul. Administratorii din tenis au evaluat situația. Au trimis oameni să testeze zgura, au luat probe chimice pentru a confirma că nu există ceva nociv. Au fost cinci ani de teste. Eu nu pot să spun mai mult. Nu am petrecut mai mult de doi la sută din timpul meu pentru sport, pentru că am și alte lucruri de făcut”, a explicat el.
Țiriac a declarat că nu a vorbit aproape cu niciun jucător despre zgură, dar i s-a comunicat că majoritatea sportivilor este de acord cu culoarea albastră. „Nu știu dacă zgura albastră va rămâne. ATP decide. Mie nu trebuie să mi se spună nimic, de aceea există un director al turneului. Eu pot să spun ce gândesc, pentru că am trăit în tenis ultimii 55 de ani, pentru că am colaborat cu șase campioni mondiali, pentru că am educat copii de 14 ani până când au ajuns sus, ca Vilas, Năstase, Leconte, Becker, Ivanisevic, Safin… Știu un pic de tenis și cred că trebuie să progreseze. De fiecare dată când se schimbă ceva sunt probleme. Mai întâi la tie break, apoi la mingea galbenă, la hawkeye… Mereu au fost nemulțumiri”, a încheiat Ion Țiriac.
Tenismanul spaniol Rafael Nadal a lăsat să se înțeleagă joi, după eliminarea de la Madrid în faza optimilor de finală, că în 2013 în calendarul său va fi un turneu mai puțin, în cazul în care conducerea competiției va insista să se joace în continuare pe zgură albastră.
„Am încercat să mă pregătesc în cel mai bun mod posibil pentru acest turneu. Nu am fost suficient de bun pentru a mă adapta pe acest teren. Dacă lucrurile vor continua astfel, va fi trist. Însă anul viitor va fi un turneu mai puțin în calendarul meu. Dacă ați face turneul de la Cincinnati pe zgură înainte de US Open credeți că oamenii vor fi fericiți? Aici situația este la fel”, a spus Nadal, locul doi mondial.
Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, s-a declarat și el nemulțumit de zgura de la Madrid. „Au spus că este la fel ca zgura roșie, dar nu este adevărat, pentru că este o mare diferență. Te împiedici și aluneci tot timpul, iar câștigător va fi cel care nu se accidentează până la sfârșitul săptămânii, pentru că sunt mulți jucător care cad. Este o nouă experiență și la cum arată anul acesta speră să fie ultima”, a declarat Djokovici.
Omul de afaceri român Ion Țiriac, directorul turneului madrilen, a obținut în acest an acceptul ATP ca zgura de pe terenurile de la Madrid să fie albastră, justificându-și dorința prin faptul că această culoare conferi un confort vizual mai bun spectatorilor.
Această inițiativă a fost criticată, încă dinainte de începerea turneului, de majoirtatea celor mai buni jucători din lume. Aceștia s-au declarat nemulțumiți de faptul că nu li s-a cerut părerea.
În special Nadal s-a declarat adeptul zgurei tradiționale, plângându-se că schimbarea de culoare a intervenit cu câteva săptămâni înainte de începerea turneului de la Roland-Garros.
De la începutul săptămânii, criticile nu au încetat.
Marți, după primul său meci, numărul 1 mondial Novak Djokovici s-a plâns că acesta „nu este tenis” și s-a întrebat dacă nu ar trebui cumva să joace în „ghete de fotbal”.