Trei echipe cu pretenții din Liga I vor fi DEPUNCTATE pentru încălcarea fair-play-ului financiar
„Administrația de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunță că pe rolul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF se află dosarele unor cluburi care au încălcat prevederile Regulamentului național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar – Partea a III-a. Pentru o corectă informare a membrilor afiliați și a opiniei publice, Administrația de monitorizare financiară a cluburilor din Liga I anunță cluburile care au raportat datorii restante, la termenele-limită aplicabile, 30 iunie, 30 septembrie și 31 octombrie, către cluburi și/sau către angajați. – Asociația Fotbal Club Astra – Asociația Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureș; – Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA”, notează sursa citată.
Potrivit FRF, sancțiunile regulamentare sunt deducerea punctelor din clasamentul sezonului competițional 2015-2016, în funcție de situația prezentată de fiecare club, conform Anexei II din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2014.
Un club care încalcă fair-play-ul financiar poate fi sancționat cu maximum șase puncte, trei pentru datoriile către alte grupări și trei pentru cele către angajați.
CFR Cluj a început această ediție de campionat cu 6 puncte penalizare, din cauza neîndeplinirii unor condiții din regulamentul de licențiere.
Dintre grupările de mai sus, ASA Târgu Mureș și Astra Giurgiu sunt investigate și de Corpul de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajați și autorități, a anunțat, miercuri, site-ul oficial al UEFA. În aceeași situație este FC Botoșani. Perioada vizată este 30 iunie – 30 septembrie. Cele trei grupări care vor fi investigate Corpul de control financiar al cluburilor nu vor mai primi bani de la UEFA pentru participarea în cupele europene până la soluționarea cazurilor.