Tricolorii au jucat tenis de masă pe malul mării! Urmează Jocurile EUROPENE de la Cracovia
Înaintea Jocurilor Europene de la Cracovia, băieții și fetele din loturile naționale de seniori s-au relaxat activ în Portul Constanța. Cei opt sportivi care fac arte din lotul „tricolor” de tenis de masă, Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu și Hunor Szocs au scos masa de tenis pe digul mării și s-au distrat pe cinste.
Însoțiți de antrenorii lotului, Andrei Filimon și Ionuț Seni, sportivii și-au arătat tehnica, iar glumele au fost cele care au făcut deliciul tuturor. Andrei Filimon a fost în formă maximă și a avut replici pentru toată lumea.
Sportivii au fost încântați de această evadare și recunosc că nu au timp de plajă și baie atunci când vin la Constanța.
Tricolorii au jucat tenis de masă pe malul mării! Urmează Jocurile Europene de la Cracovia
„Suntem numai în cantonament, nu am ajuns pe plajă și nici nu mi-am dorit ,pentru că sunt prea focusată la concurs și vreau să fac surprize frumoase”, a declarat Bernadette Szocs, componentă a lotului național de tenis de masă al României, iar colega ei Adina Diaconu a completat: „Priveliștea este una minunată, mie îmi place place foarte mult marea și îmi dă o stare bună. Când suntem în cantonament nu prea avem timp de ieșiri”.
Pentru Edi Ionescu, puștiul de 18 ani din naționala de seniori, ieșirea la mare a fost gura de aer de care avea nevoie, înaintea primelor jocuri europene din carieră: „M-am bucurat foarte mult de acest moment pentru că sunt un foarte mare fan al mării și acest cantonament la Constanța mă pune foarte bine pe picioare mai ales psihic pentru că îmi place foarte mult să ascult briza mării mă liniștește”.
Țintesc medalii la Europene
De la ediția precedentă a Jocurilor Europene de la Minsk, din 2019, România s-a întors cu două medalii de argint, una la dublu mixt, prin Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs și una la echipe, prin Eliza Samara, Daniela Dodean, Bernadette Szocs și Adina Diaconu.
Înaintea competiției din Cracovia, Eliza Samara, componentă de bază a naționalei feminine, este în mare formă: „De regulă, eu nu prea zic ce obiective am, dar acum, după mulți ani, mă simt foarte bine, sunt în formă și mă aștept ca la echipe și la simplu mă aștept să iau medalie”.
Anul acesta la dublu mixt miza va fi una mare! Cine va câștiga, va merge direct la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. „Acum 4 ani am fost la un meci, am pierdut finala și am ratat calificarea directă la JO. Acum îmi doresc să rezolvăm calificarea din Polonia”, a declarat Ovidiu Ionescu, component al lotului național.
150 de sportivi români la Jocurile Europene
A treia ediție a Jocurilor Europene are loc în Polonia, la Cracovia, între 21 iunie-2 iulie, iar la ea vor participa 7000 de sportivi din 48 de țări.
Echipa României va fi reprezentată de cea mai numeroasă delegație din istoria participărilor la Jocurile Europene, 150 de sportivi la 18 discipline.
La tenis de masă, delegația țării noastre merge cu 8 sportivi, 4 fete, Eliza Samara, Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Andreea Dragoman și 4 băieți, Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu, Darius Movileanu și Hunor Szocs.
În Cracovia, sportivii români vor concura în proba pe echipe în următoarea componență, fetele, cu Eliza Samara, Bernadette Szocs și Adina Diaconu, iar băieții cu Ovidiu Ionescu, Eduard Ionescu și Darius Movileanu. În proba de simplu le vom vedea pe Eliza Samara și Bernadette Szocs la fete și pe Ovidiu Ionescu și Eduard Ionescu la băieți, iar la dublu mixt, România va fi reprezentată de Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs, medaliații cu argint de la ediția precedentă a Jocurilor Europene, Minsk 2019.
Înaintea de plecarea în Polonia, antrenorii celor două echipe și-au lăudat jucătorii pentru modul în care s-au comportat în ultimul cantonament.
Suntem pregătiți 100% pentru această competiție, la dublu mixt, vom avea calificarea pe masă. Cine va câștiga, va merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Noi suntem favoriții numărul 1 și sperăm să câștigăm – Andrei Filimon, antrenorul lotului național de tenis de masă al României
Și Viorel Filimon așteaptă o medalie de aur de la fetele pe care le pregătește. „Întotdeauna obiectivele noastre sunt pentru locul întâi. Dacă mergem pe ideea să luăm o medalie, poate că atunci acea medalie să nu se obțină. De aceea obiectivul nostru de fiecare dată a fost câștigarea titlului pe echipe, iar la simplu și dublu mixt, fetele să joace cât mai bine și să câștige”, a spus și antrenorul Viorel Filimon.