TURUL FRANȚEI – Le Tour de France ajunge la ediția cu numărul 100. Programul complet al competiției
TURUL FRANȚEI. Competiția ciclistică ajunge în acest an la cea de-a 100-a ediție și debutează pe 29 iunie, în Corsica, regiunea fiind inclusă în traseu pentru prima dată în istoria competiției.
TURUL FRANȚEI se va desfășura în 21 de etape și va acoperi o distanță totală de 3.404 kilometri. Spre deosebire de anii precedenți, traseul pentru TURUL FRANȚEI nu va trece dincolo de granițele țării. Acest lucru nu s-a mai întâmplat de la TURUL FRANȚEI din anul 2003.
În premieră, TURUL FRANȚEI se va încheia în nocturnă, pe 21 iulie, într-o etapă ce va începe la Versailles și se va încheia pe Bulevardul Champs-Élysées din Paris.
În ultimii ani TURUL FRANȚEI a fost asociat cu scandalul de dopaj al sportivului american Lance armstrong. USADA, agenția americană antidrog, i-a retras toate cele șapte titluri de TURUL FRANȚEI câștigate între 1999 – 2005 și i-a interzis să mai participe vreodată într-o competiție sportivă profesionistă. Christian Prudhomme, directorul Turului, a declarat că cele șapte premii câștigate de Armstrong nu vor fi repartizate altui sportiv, adică ocupantului poziției a doua din fiecare an.
TURUL FRANȚEI. Lance Armstrong: Este imposibil să câștigi fără să te dopezi
Vezi mai jos lista completă a etapelor din TURUL FRANȚEI:
TURUL FRANȚEI / Etapa 1 (29 iunie): Porto Vecchio – Bastia (212 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 2 (30 iunie): Bastia – Ajaccio (155 km) – munte mediu
TURUL FRANȚEI / Etapa 3 (1 iulie): Ajaccio – Calvi (145 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 4 (2 iulie): Nisa – Nisa (25 km) – contratimp pe echipe, plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 5 (3 iulie): Cagnes-sur-Mer – Marseille (219 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 6 (4 iulie): Aix-en-Provence – Montpellier (176 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 7 (5 iulie): Montpellier – Albi (205 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 8 (6 iulie): Castres – Ax-3-Domaines (194 km) – munte, final în cățărare
TURUL FRANȚEI / Etapa 9 (7 iulie): Saint Girons – Bagneres-de-Bigorre (165 km) – munte
TURUL FRANȚEI / Etapa 10 (9 iulie): Saint Gildas des Bois – Saint-Malo (193 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 11 (10 iulie): Avranches – Mont-Saint-Michel (32 km) – contratimp individual
TURUL FRANȚEI / Etapa 12 (11 iulie): Fougeres – Tours (218 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 13 (12 iulie): Tours – Saint-Armand-Mortrond (173 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 14 (13 iulie): Saint Pourcan sur Sioule – Lyon (191 km) – plat
TURUL FRANȚEI / Etapa 15 (14 iulie): Givors – Mont Ventoux (242 km) – munte, final în cățărare
TURUL FRANȚEI/ Etapa 16 (16 iulie): Vaison-la-Romaine – Gap (168 km) – munte mediu
TURUL FRANȚEI / Etapa 17 (17 iulie): Embrun – Chorges (32 km) – contratimp individual muntos
TURUL FRANȚEI / Etapa 18 (18 iulie): Gap – L’Alpe d’Huez (168 km) – munte, în cățărare
TURUL FRANȚEI / Etapa 19 (19 iulie): Bourg d’Oisans – Le Grand Bornard (204 km) – munte, final în cățărare
TURUL FRANȚEI / Etapa 20 (20 iulie): Annecy – Samnoz (125 km) – munte, final în cățărare
TURUL FRANȚEI / Etapa 21 (21 iulie): Versailles – Paris Champs-Elysees (118 km) – plat
La TURUL FRANȚEI din acest an principalii favoriți sunt considerați britanicul Christopher Froome (Sky Procycling), spaniolul Alberto Contador (Saxo Bank Tinkoff) și australianul Cadel Evans (BMC Racing).