U Cluj a câștigat derby-ul cu CFR! Meci spectaculos cu 5 goluri

Publicat: 05 08. 2024, 09:14
Actualizat: 05 08. 2024, 09:16

Universitatea Cluj a învins pe CFR Cluj, 3-2, în derbyul din etapa a patra a Superligii.

Au marcat Adrian Păun (24), Peter Michael (72), respectiv Lucas Masoero (59), Dan Nistor (69 – penalty), Ovidiu Popescu (77).

Echipele:

CFR CLUJ: R. Sava – Thaqi, Graovac, M. Ilie, Simao Rocha – Artean (Muhar 70), K. Keita, Fică (Korenica 84) – Postolachi (P. Michael 66), L. Munteanu (Bîrligea 70), Ad. Păun (Tachtsidis 70). ANTRENOR: Dan Petrescu

U CLUJ: Gertmonas – Boboc, Masoero, I. Cristea, Chipciu – Ov. Popescu, Bic (Tchassem 82), Raţă (D. Codrea 62) – Nistor (B. Mitrea 82) – Thiam (Bettaieb 82), Blănuţă. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

U Cluj a câștigat derby-ul cu CFR! Meci spectaculos cu 5 goluri

„E clar că atunci când schimbi zece jucători meci de meci, se vede! Asta este Europa! Trebuie să sacrificăm, din păcate, meciul de campionat. Dar cred că am jucat bine primele 40 de minute. Cred că un scor egal era mai normal la ce s-a văzut pe teren. Ăsta este preţul când schimbi mult! Mie nu-mi vine să cred…. acest rezultat. Pentru că la ce era pe teren… nu-mi vine să cred. Din păcate, am pierdut un jucător şi sper să nu fie mai mulţi. Europa este foarte importantă pentru noi, pentru club. Sper să ajungem în grupe, după aceea ne revenim şi în campionat”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, la Digi Sport.

Ioan Sabău a dedicat victoria suporterilor celor de la U Cluj

„Foarte fericit, în primul rând pentru suporteri. De mult așteptau acest meci. Lor le dedic victoria. Știu ce au însemnat acele două înfrângeri pentru ei. Mi-am dorit să nu-i dezamăgesc. Felicit jucătorii că am reușit să revenim. Am început timid meciul. S-a deblocat ceva în ei și am ajuns la poartă. A doua repriză a fost cu emoții mari. Marchezi, iei gol, iar marchezi…Sunt muilțumit de cum arătăm. Victoria este foarte importantă pentru noi ca echipă. E descătușare și pentru jucători. A venit rândul nostru. Am arătat bine. CFR e o echipă puternică, tare. Trebuie să joci fără greșeală, foarte bine. Unii jucători nu au ritm…Avem potențialul nostru. Comparativ cu ce am avut până acum avem lot bun, jucători cu caracter, se antrenează bine. Atmosfera se întreține cu rezultate. Sper să avem acea stare de spirit să nu ne mulțumim cu puțin. Sunt puncte importante, dar trebuie să muncim foarte mult. Avem meci important la Ploiești” a spus Ioan Sabău după meciul cu CFR Cluj, la Digi Sport.