Un atacant al naționalei a scris pe Facebook un mesaj adresat Simonei Halep, după victoria de la Turneul Campioanelor din Singapore
„Respect!!! Simona Halep – Serena Williams 6-0,6-2!”, a scris Marica pe Facebook.
Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roșii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în fața celei mai bune jucătoare de tenis din lume.
Serena Williams, locul 1 WTA nu a mai pierduse un set fără să câștige vreun ghem din mai 2013, de la turneul de la Madrid. Acesta este al optulea set pierdut cu 0-6 de Williams în carieră.
Halep și Williams s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se jucătoarea americană. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câștigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1.
Următoarele două partide au avut loc în 2013 și s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, și cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
Prin victoria de miercuri, Halep și-a asigurat un premiu de 406.000 de dolari și 460 de puncte WTA. Ea va mai primi 70 de puncte pentru următoarea partidă din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 530 de puncte WTA.
Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roșie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, și este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.
La Singapore, Serena Williams și Simona Halep au debutat cu câte o victorie. Halep a învins-o, luni, cu scorul de 6-2, 6-3, pe canadianca Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, iar Serena Williams pe Ivanovici, scor 6-4, 6-4.
Partida dintre învinsele din prima etapă, Ana Ivanovici – Eugenie Bouchard, va avea loc tot miercuri, de la ora 14.30.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.
Halep este a treia româncă în istorie participantă la o ediție a finalei sezonului, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.