Elvețianul Robert Dill-Bundi, campion olimpic la ciclism în 1980, a provocat, joi, un carambol în care au fost rănite 11 persoane, inclusiv el, a anunțat presa din Elveția, informează AFP.
Conform cotidianului Le Matin, Dill-Bundi a provocat două accidente într-un interval de câteva minute, în orașul Aigle.
„Sunt șocat de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat fostul sportiv.
Potrivit poliției, mai întâi, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului, mașina lui Dill-Bundi a lovit alt vehicul, iar apoi fostul sportiv a accelerat pe o distanță de câteva sute de metri și a provocat un accident în lanț.
„S-a cerut să i se ia probe de sânge și în câteva zile se vor afla rezultatele”, a precizat poliția locală.