Un ciclist columbian a fost depistat pozitiv cu un compus chimic periculos
Un rutier columbian a fost depistat pozitiv cu un compus chimic periculos vândut pe piața neagră, GW1516, în urma unui control făcut la o cursă în Costa Rica, în decembrie 2012, a anunțat, vineri, Uniunea Ciclistă Internațională, informează AFP.
Marlon Perez Arango, în vârstă de 37 de ani, a fost suspendat provizoriu de UCI, care a cerut federației columbiene să deschidă o procedură disciplinară împotriva rutierului.
Perez Arango nu este primul sportiv depistat pozitiv cu acest compus chimic, care face obiectul unei alerte lansate în luna martie de Agenția Mondială Antidoping. Forul mondial a avertizat în privința gravelor efecte secundare în cazul folosirii acestui compus.
Substanța în cauză, care îmbunătățește capacitățile fără efort, nu a fost omologată, laboratorul farmaceutic GlaxoSmithKline, care a realizat-o, abandonând cercetările după ce a observat semne de toxicitate.