Prima pagină » Sport » Un fost campion de Formula 1 a încetat din viață

Un fost campion de Formula 1 a încetat din viață

Un fost campion de Formula 1 a încetat din viață
Fostul campion mondial australian la Formula 1, Jack Brabham, a încetat din viață la 88 de ani după o lungă boală, au anunțat familia fostului pilot și federația locală de automobilism, informează AFP.

„Este o zi tristă pentru noi toți. Tatăl meu a murit acasă, în această dimineață, la 88 de ani. El a avut o viață incredibilă, și-a îndeplinit mai multe vise ca oricine”, a declarat David Brabham, unul dintre cei trei fii ai lui Jack Brabham.

El a murit din cauza unei boli la ficat, a precizat un responsabil al AGPC (Australian Grand Prix Corporation).

Pilotul australian a câștigat titlul mondial de trei ori, în 1959 și 1960 cu echipa Cooper și în 1966 cu un monopost al propriei sale echipe.

În 1959, el a rămas fără carburant la Grand Prix-ul SUA, dar a reușit să împingă monopostul său Cooper Climax până după linia de sosire și astfel să ocupe locul 4, ce i-a permis să câștige titlul de campion mondial, o premieră pentru un australian.

„Monopostul meu nu mai avea carburant și mai erau circa 800 de metri până la sosire. Nu puteam face nimic altceva decât să-l împing. Dacă m-ar fi ajutat cineva, aș fi fost descalificat. A fost o imensă bucurie să descopăr, când eram întins la pământ, epuizat, că am câștigat titlul. A fost fantastic”, povestea Jack Brabham.

Șapte ani mai târziu, el a devenit primul pilot care câștigă un titlu mondial la monopostul propriei echipe Brabham BT19. El a câștigat și titlul la constructori în acel an și din nou anul următor.

În total, acest pilot legendar a participa la 126 Grand Prix-uri, în perioada 1955 – 1970, obținând 14 victorii, 31 de poziții pe podium și 13 pole-position.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Reacția Kremlinului după ce șeful NATO a avertizat că Rusia ar putea ataca statele membre