Prima pagină » Sport » Un fost jucător de la CFR Cluj, la spital după ce a suferit un atac cerebral

Un fost jucător de la CFR Cluj, la spital după ce a suferit un atac cerebral

Un fost jucător de la CFR Cluj, la spital după ce a suferit un atac cerebral
Antrenorul echipei de fotbal Metalurgistul Cugir, Cristian Coroian, în vârstă de 42 de ani, este internat la Secția de Anestezie Terapie Intensivă a Clinicii de Neurochirurgie Cluj-Napoca, după ce a suferit în urmă cu o săptămână un infarct cerebral ischemic, el nefiind încă operat.

Directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Monica Costin, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că Cristian Coroian nu a fost încă operat.

„Pacientul (Cristian Coroian – n. r.) a fost internat la Neurologie miercurea trecută, în 22 iulie, diagnosticul fiind infarct cerebral AVC ischemic carotidian stâng, după care, două zile mai târziu a fost transferat la Secția de ATI de la Neurochirurgie, unde se află și în prezent. Încă nu a fost operat”, a spus Costin.

Echipa Metalurgistul Cugir evoluează în seria a IV-a a Ligii a treia de fotbal din România.

Coroian a fost jucător la Universitatea Cluj, FC Național, Gloria Bistrița și CFR Cluj și are peste 400 de meciuri în Liga I.

Citește și