Prima pagină » Sport » Un fost mare handbalist român face praf federația, după umilința naționalei României din meciul cu Cehia: „Suntem prea îngăduitori față de antrenorii străini”

Un fost mare handbalist român face praf federația, după umilința naționalei României din meciul cu Cehia: „Suntem prea îngăduitori față de antrenorii străini”

Un fost mare handbalist român face praf federația, după umilința naționalei României din meciul cu Cehia:
Mai multe pe gandul.info

„Eu sunt de patru ani ieșit din fenomen, sunt și eu, ca și dumneavoastră, un susținător. Referitor la meciul de ieri, chiar nu vreau să spun niciun cuvânt. Federația Română trebuie să își asume responsabilitățile, cred că suntem prea îngăduitori față de străini. Cred că avem antrenori tineri, de perspectivă. Avem, inclusiv, antrenor cu portarii tot un spaniol, care ieri nu le-a sfătuit prea bine, amândouă, săracele, ieri au prins șapte mingi, și cred că diferența acolo s-a făcut”, spune fostul selecționer al naționalei feminine, citat de ProSport.

Radu Voina atrage atenția asupra modului în care s-a făcut selecția: „La o competiție oficială trebuie să iei jucătoarele cele mai în formă. Curea nu are termen de comparație în Campionatul României, a jucat foarte bine, după ce Mehmedovic s-a accidentat. Crina Pintea este un câștig, este puternică. Nu ai cum să o uiți pe Chintoan care după cei doi pivoți ai noștri, Gâlcă și Manea, era ea. A avut neșansa să se nască în aceeași perioadă, este un pivot de meserie”, a încheiat Radu Voina.

România a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin, după ce a fost învinsă, cu scorul de 28-27, la Leipzig, de reprezentativa Cehiei.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Cele mai iubite băuturi de Crăciun afectează sănătatea oaselor