Un fotbalist cunoscut și-a anunțat retragerea din activitate

Publicat: 24 06. 2017, 23:09
Actualizat: 22 01. 2019, 13:32

După ce a fost lăsat să plece liber de contract de la Real Madrid, în vara anului trecut, Arbeloa a semnat un contract cu West Ham United, pentru care a apucat să joace în doar patru meciuri. „Din punct de vedere fizic sunt încă bine, mai pot juca, dar e timpul să îmi iau ‘la revedere’. Real Madrid este clubul vieții mele. Nu-i voi căuta, însă, niciodată pentru un loc de muncă, dar întotdeauna voi fi disponibil”, le-a spus Arbeloa celor de la Marca.

De-a lungul carierei, Arbeloa a strâns 238 de meciuri, șase goluri și 14 pase decisive în tricoul celor de la Real Madrid. Fundașul dreapta a mai jucat pentru Deportivo La Coruna și Liverpool.

Fost internațional spaniol, Alvaro Arbeloa și-a trecut în palmares opt trofee cu Real Madrid: un titlu, două Cupe și o Supercupă a Spaniei, două Ligi ale Campionilor, o Supercupă a Europei și un Mondial al Cluburilor, în timp ce cu naționala Spaniei a cucerit o Cupă Mondială (2010) și două Campionate Europene (2008 și 2012).