Un fotbalist din „Generația de Aur” critică gestul lui Cristian Tănase de a scuipa înspre fani
„E inacceptabil. Cred că e primul fotbalist din istoria Stelei care face un asemenea gest, care scuipă proprii suporteri. Îmi aduc aminte când m-am întors de la Rapid și am dat trei goluri într-un meci și existau oameni care mă înjurau efectiv de familie. Dar trebuie să îți vezi de treaba ta. Eu nici nu m-am gândit să fac vreodată vreun asemenea gest. E jucător de echipa națională, e căpitanul Stelei și să ai un asemenea gest este inacceptabil în 2015”, a spus Vlădoiu.
Ion Vlădoiu susține că îi înțelege pe fanii Stelei care au decis să nu mai vină la stadion din cauza pierderii emblemei, susținând că aceștia au rămas fără identitate. „Steaua e cel mai titrat club din România și este în situația aceea cu suporterii. Trebuie să îi înțelegem și pe ei, pentru că au rămas fără nimic, după ce le-a fost luat palmaresul și tot ce au realizat alături de Steaua în ultimii 30 de ani. Ei sunt nedumeriți, va trebui să se lămurească această problemă, iar ei vor reveni la stadion”, a completat Vlădoiu.
Căpitanul echipei Steaua, Cristian Tănase, și-a cerut scuze, marți, pe site-ul oficial al clubului, după ce la finalul partidei cu FC Viitorul, scor 4-1, contând pentru etapa a XXIII-a, a scuipat înspre fanii care îi apostrofau pe jucătorii campioanei, precizând că a fost provocat de aceștia.
La finalul partidei, Cristian Tănase a fost surprins de camerele de vederi când avea un conflict cu fanii de la tribuna a doua, iar la un moment dat a scuipat înspre aceștia. Jucătorii steliști au fost huiduiți de fani din cauza jocului prestat, iar după marcarea celui de al doilea gol, la care a centrat decisiv, Alexandru Chipciu s-a dus spre suporterii de la aceeași tribună și i-a înjurat.