Un fotbalist suspendat 3 ani s-a legat cu lanțul în fața Federației Italiene de Fotbal și a intrat în greva foamei

Publicat: 11 08. 2012, 20:13
Actualizat: 04 02. 2019, 18:30

Fotbalistul echipei Hellas Verona, Emanuele Pesoli, s-a legat cu lanțul în fața sediului Federației Italiene de Fotbal și a intrat în greva foamei, sâmbătă, protestând astfel față de decizia din urmă cu o zi a Comisiei de Disciplină, care l-a suspendat pentru trei ani în scandalul Calcioscommesse.

Potrivit Ansa, Pesoli a fost suspendat pentru tentativa de aranjare a unui meci dintre Siena și Varese, disputat la 21 mai 2011, când el era jucătorul oaspeților, cu puțin timp înainte de a fi transferat la gruparea gazdă.

„Mă simt rănit de suspendare și aș vrea o confruntare cu acuzatorii mei și anume cu Carobbio și Gervasoni. Nu pun în discuție munca magistraților și a lui Palazzi (n.r. – procurorul federal Stefano Palazzi), dar aș vrea să mă apăr într-un mod corect. Este un protest dur ceea ce fac, dar mi se distruge viața pentru ceva ce nu am făcut. Înainte de a înceta să mai joc vreau să mă lupt din toate puterile”, a declarat jucătorul în vârstă de 31 de ani.