Prima pagină » Sport » Un jucător elvețian ar putea alege noua națională a Kosovo

Un jucător elvețian ar putea alege noua națională a Kosovo

Un jucător elvețian ar putea alege noua națională a Kosovo
Elvețianul Xherdan Shaqiri, fotbalist la Stoke City, în vârstă de 24 de ani, a participat, miercuri, la conferința de presă dinaintea meciului cu România, al doilea de la Euro, și a declarat că, în cazul în care selecționerul statului Kosovo i-ar oferi banderola, ar accepta să joace pentru kosovari.

„Dacă selecționerul mă sună și îmi oferă banderola de capitan, iau în calcul să joc pentru Kosovo”, a spus Shaqiri la conferința de presă, conform The Guardian.

În urma acestei declarații, jurnaliștii englezi notează faptul că mijlocașul a „stârnit valuri în liniștita bază de cantonament a Elveției de la Montpellier”. Shaqiri are dublă cetățenie, elvețiano-kosovară, fiind născut la Gjilan. Acesta a emigrat, împreună cu familia sa, în Elveția de la o vârstă fragedă, și a evoluat în toate naționalele de juniori ale „Țării Cantoanelor”.

Kosovo a fost acceptat ca stat membru al Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) la începutul lunii mai, astfel va putea evolua în preliminariile Campionatului European din 2020, iar echipele de club vor putea participa în cupele europene din sezonul viitor. Kosovo a primit votul a 28 de țări la congresul ce a avut loc în Ungaria.

Alți fotbaliști din naționala Elveției cu rădăcini kosovare și albaneze sunt Granit Xhaka, Valon Behrami, Admir Mehmedi, Blerim Dzemaili, precum și Shani Tarashaj.

Recomandarea video

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare