Prima pagină » Sport » Un nou episod al războiului Reghecampf-Pițurcă: ”Mi-a ajuns”

Un nou episod al războiului Reghecampf-Pițurcă: ”Mi-a ajuns”

Un nou episod al războiului Reghecampf-Pițurcă: ''Mi-a ajuns''
Fostul antrenor al Stelei, Laurențiu Reghecampf, a lansat un nou atac către selecționerul Victor Pițurcă.

”Am avut o singură discuție cu antrenorul echipei naționale și mi-a ajuns. Eu nu sunt genul de antrenor care să spună ‘Am înțeles, mai departe’. Ca să simplificăm, este vorba despre faptul că un antrenor tânăr a avut rezultate incredibile la Steaua. Este greu de digerat acest lucru din partea unor oameni. Eu nu vreau să dovedesc nimic, rezultatele dovedesc ceea ce am muncit noi la Steaua”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

”Războiul” dintre Pițurcă și Reghecampf datează de pe vremea când acesta din urmă antrena Steaua, între cei doi existând mai multe contre referitoare la modalitățile de antrenament și de pregătire a meciurilor, dar și la modul în care sunt făcute convocările la echipa națională. De asemenea, în trecut s-a vorbit despre posibilitatea ca Reghecampf să devină selecționer al naționalei României. După ce antrenorul a plecat la Al Hilal, Pițurcă a spus că jucătorii Stelei sunt ”foarte fericiți” că au scăpat de Reghecampf.

Citește și