Sportiva povestește lucruri extrem de grave din ceea ce i s-a întâmpla în timp ce se afla la antrenamente la Izvorani.
„Cât poți să duci? Vorbeau urât, nu vă spun, că mă revolt iarăși. Mă tot întrebam de ce eu, o mână de fată?, și nu eram nici cea mai slabă din echipă, ori poate că eram, nu știu, dar de ce nu m-au trimis acasă? N-am găsit răspunsul la modul lor de comportament… Îmi intrase în cap ideea să fug din cantonament, nu mai puteam îndura, dar îmi reveneam și-mi spuneam că nu puteam lăsa totul baltă, dragostea pentru gimnastică învingea întotdeauna. Nu i-am spus niciodată mamei să vină să mă ia, doar la ultimul concurs, când m-au trimis în Franța, după ce m-au anunțat că am rămas pe dinafara lotului, am sunat-o pe mama și i-am spus că nu vreau să merg, pentru că și atunci Adela Popa își bătea joc de mine și vorbea cu subînțeles că n-o să mai fiu la lot. Eram dărâmată psihic, și fizic, dat tot m-am comportat onorabil. Aș fi vrut să vă spun o poveste frumoasă, dar nu am nicio amintire plăcută din acel lot de la Izvorani, poate doar o prietenie ciudată cu o ciupercă, în fața căreia îmi vărsam năduful…De îndată ce am ajuns la Izvorani, am înțeles că nu mai sunt stăpână pe viața mea, că nu mai decid eu aproape în nicio problemă, că sunt a nimănui, o gimnastă fără drepturi, doar cu obligații: nu mai aveam părinți, îi vedeam foarte rar și nu aveam voie să le spun nimic, din ceea ce se întâmpla în sala de antrenament; nu mai aveam prieteni, pentru că îmi luau telefonul, îl controlau și n-aveam nicio altă metodă de comunicare. Nu mai aveam timpul meu, în care să fac ce vreau; iar alimentația lipsea, uneori, cu desăvârșire – aici am aflat că poți să și mori de foame, aici mi-am pierdut și cunoștința, din lipsa hranei și multe dintre noi ne-am lovit și ne-am accidentat, pentru că eram amețite de nemâncare”, a povestit gimnasta pentru Ilfov Sport.