Prima pagină » Sport » Un portughez pentru România. Când va putea juca la națională

Un portughez pentru România. Când va putea juca la națională

Un portughez pentru România. Când va putea juca la națională
Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a anunțat, sâmbătă , că săptămâna viitoare vor fi depuse documentele pentru naturalizarea fotbalistului Mario Camora, fundașul portughez al echipei CFR Cluj.

Săptămâna viitoare se va finaliza procedura de depunere a actelor în ceea ce îl privește pe Mario Camora. După aceea, el intră într-o procedură care, în mod normal, am putea să o estimăm la 45-60 de zile, depinde de autorități. În momentul de față, Camora este singurul fotbalist în ceea ce privește naturalizarea”, a spus Burleanu, citat de DigiSport.

Mario Camora (29 de ani) și-a prelungit recent contractul cu CFR Cluj pe încă două sezoane. Camora va deveni al doilea fotbalist naturalizat care poate juca pentru echipa națională a României, după brazilianul William De Amorim, care a primit cetățenia română în data de 27 mai.

William De Amorim a marcat singurul gol al Supercupei României, câștigată de Astra Giurgiu după meciul cu CFR Cluj, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca. De Amorim a deschis scorul în minutul 86, după o degajare greșită a lui Marc. Jucătorul Astrei a trimis mingea în poarta goală, de la marginea careului de 16 metri. Mario Camora a fost integralist pentru clujeni.