Prima pagină » Sport » Un sportiv francez a strigat „Allahu akbar” și a dedicat victoria unor teroriști

Un sportiv francez a strigat „Allahu akbar” și a dedicat victoria unor teroriști

Un sportiv francez a strigat "Allahu akbar" și a dedicat victoria unor teroriști

Nouă confruntări au fost programate în cadrul competiției. La capătul celei de-a patra lupte, Magomed Guekhaiev a luat microfonul și a strigat „Allahu akbar”. Câteva minute mai târziu, publicul a reacționat, începând să-l huiduie pe luptător, scriu cei de la B1.

De asemenea, după ce i-a mulțumit antrenorului său, Guekhaiev a dedicat victoria din ring fraților săi din Toulouse și din lume, lui Mohamed și Salah, după cum a declarat, pentru L’Essentiel, o persaonă prezentă la eveniment. Aceasta a precizat totodată că, în mod clar, luptătorul a făcut referire la teroriștii Mohamed Merah și Salah Abdeslam.

După controversele stârnite de reacția sportivului, o replică a venit și din partea organizatorului evenimentului.

„În contextul actual, nu a fost una dintre cele mai bune idei. (…) Dacă un luptător care are svastica tatuată confundă  „Salam aleykoum” (Pacea fie cu voi – n.r.) cu prenumele a doi teroriști, nu putem face nimic”, a declarat Jean-François Collet.

Recomandarea video

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
Andreea Bălan, apariție extravagantă la TVR. Iubita lui Victor Cornea a făcut senzație cu rochia ei
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers