Un suporter rapidist aflat în greva foamei a leșinat

Un suporter rapidist aflat în greva foamei a leșinat
Publicat: 12/08/2013, 15:02

Florin Alexandru, unul dintre suporterii rapidiști aflați în greva foamei la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu, a leșinat luni după-amiază, iar ceilalți fani au chemat ambulanța.

Liviu Ungureanu, șeful galeriei echipei Rapid, a declarat, luni, pentru agenția MEDIAFAX, că Florin Alexandru s-a simțit rău de dimineață. „Florin, băiatul care are probleme cardiace, a început de dimineață să urineze sânge, iar acum câteva minute a căzut pe jos. A leșinat și am chemat salvarea, sper să își revină repede. Ambulanța este pe drum, o să ne facem și noi ceilalți analizele”, a spus liderul geleriei giuleștene.

În vârstă de 18 ani, Florin Alexandru a comunicat medicilor la primul control medical efectuat, joi, că are antecedente cardiace. „Voi rezista cât este nevoie. Nu contează că am probleme cardiace, noi pentru Rapid ne-am născut și pentru Rapid suntem gata să ne dăm viața. Rapid merită totul. Mi-e rău un pic, dar pentru echipa noastră trebuie să ținem mereu steagul sus. Familia mea nu prea a fost de acord să intru în greva foamei, dar știți cum este, «Mamă, te iubesc, dar viața mea este Rapid»”, declara, joi, Florin Alexandru.

Aproximativ 20 de suporteri ai FC Rapid au intrat, în 7 august, la ora 18.00, în greva foamei la Stadionul Giulești-Valentin Stănescu și spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona conducerile FRF și LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formației favorite. Suporterii și-au instalat corturi pe zona gazonată de lângă terenul de joc al arenei, în apropierea intrării la vestiare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
El este Marius, un alt român decedat în urma inundațiilor din Spania. Bărbatul a lăsat...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Expert: Este puţin probabil ca Putin să vină la masa negocierilor, indiferent de cine câştigă...
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
Ciocolata Dubai, o mare țeapă. Puțini au aflat de înșelătorie
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang