Prima pagină » Sport » Una dintre spadasinele care au câștigat AURUL la Rio pentru România va aplica pentru cetățenia maghiară

Una dintre spadasinele care au câștigat AURUL la Rio pentru România va aplica pentru cetățenia maghiară

Povestea, pe gandul.info

Sportiva, născută în Satu Mare, a declarat pentru MTI că de mică a vorbit numai în maghiară, dar liceul și facultatea le-a făcut în limba română.

De altfel, premierul ungar Viktor Orban i-a trimis prin intermediul Annamariei Bekefi, consulul Ungariei la Cluj, o scrisoare de apreciere față de performanța sa de la Rio, dar și pentru mesajul de mulțumire pe care aceasta l-a postat anterior pe Facebook, atât în română, cât și în maghiară.

Pop a mai spus pentru MTI că a mai dorit să aplice pentru cetățenia maghiară acum câțiva ani, dar nu a reușit pentru că era legitimată la CSA Steaua, clubul sportiv al Armatei Române.

„După ce mă voi retrage din sport și voi părăsi armata, cel mai probabil voi aplica pentru cetățenie”, a afirmat Simona Pop.

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?