Universitatea Craiova – FCSB 1-1, în derby-ul Superligii. Gigi Becali: „Am făcut o schimbare greșită. Acolo s-a stricat toată treaba”
Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, 1-1, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii.
Au marcat Alexandru Cicâldău (62 – penalty), respectiv David Miculescu (17), iar partida din campionat a fost presărată cu incidente și au fost trei eliminări: Ştefan Vlădoiu (Universitatea, 42), Baba Alhassan (FCSB, 90+9) și Joyskim Dawa (FCSB, 90+10).
FCSB a avut și un penalty pentru un henţ al lui Denil Maldonado, dar arbitrul a revenit asupra deciziei după consultarea VAR și a anulat lovitura de la 11 metri pentru ofsaid la Luis Phelipe (90+6).
Universitatea Craiova – FCSB 1-1, în derby-ul Superligii
Au jucat echipele:
CS UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Şt. Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Bancu (Ndong 84) – Oshima (Mekvabishvili 58), Screciu, Cicâldău – Baiaram (Bană 74), A. Ivan (Koljic 58), Paradela (Al. Mitriţă 71). Antrenor: Constantin Gâlcă
FCSB: Târnovanu – V. Creţu (M. Ştefănescu 46), Dawa, Ngezana, Radunovic – Fl. Tănase, Şut, Al. Băluţă (Baba Alhassan 46) – Miculescu (Luis Phelipe 69), Bîrligea (Edjouma 88), Oct. Popescu (Pantea 46). Antrenor: Elias Charalambous
Ce a spus Gigi Becali după meciul din Superliga, desfășurat în Bănie. „Noi n-am fost bine nici în prima repriză. Numai Tănase și cine pot să zic… George Popescu poate. N-am fost bine. A doua repriză am vrut să-l schimb pe Dawa, dacă-l schimbam câștigam meciul. A dat-o numai la adversari, numai greșeli. Am greșit la schimbarea lui Crețu cu Pantea.
Da, n-am fost inspirat la schimbări, nu trebuia scos Crețu, dar n-aveam U21. Am vrut să-l scot pe Popescu, a trebuit introdus Pantea și scos Crețu. E un egal cât un eșec. Aveam 1-0, om în plus, ce vrei mai mult de atât? Bîrligea nu prea a contat, ca dovadă că Malcom a avut două ocazii.
N-am ce să zic despre arbitraj. Poate doar la eliminarea lui Baba. Nu pune el piciorul, ăla vine în viteză și intră sub talpa lui Baba. E o alunecare periculoasă, în viteză. N-am ce să zic. Nu pot să-mi dau seama, Baba a fost prea slab, foarte slab. Noi am schimbat ca să ținem mijlocul terenului, dar am fost mai slabi. Tănase a urcat, Baba a făcut și penalty aiurea, atac întârziat”, a declarat Gigi Becali, la GSP.
Nu se punea problema de scor. Aveam 1-0 și om în plus, n-ai voie, ești Steaua (n.r. – FCSB), n-ai voie să nu câștigi meciul. Am făcut o schimbare greșită, cu Pantea, acolo s-a stricat toată treaba și mă simt vinovat. Aveau teamă, emoții, nu înțeleg ce aveau. Noi trebuia să avem posesia, în a doua repriză, paradoxal, n-am avut posesia cu om în plus. Acolo s-a stricat totul, cu Pantea. N-ai ce să le reproșezi jucătorilor, dacă ăla îl driblează pe Pantea, îi dă mingea printre picioare, acolo s-a făcut toată treaba. După îl bagi pe Baba în locul lui Băluță, Baba face 11 metri – Gigi Becali