Prima pagină » Sport » Unul dintre cei mai buni jucători le dă steliștilor o veste nesperată: „Rămân aici”

Unul dintre cei mai buni jucători le dă steliștilor o veste nesperată: „Rămân aici”

Unul dintre cei mai buni jucători le dă steliștilor o veste nesperată: „Rămân aici
Fundașul stelist Fernando Varela a vorbit despre sezonul recent încheiat, în care Steaua acâștigat toate cele trei trofee interne, dar și despre planurile sale de viitor și despre antrenorul Costel Gâlcă, scrie Dolce Sport.

”Sunt foarte fericit, am muncit luni de zile ca să câștigăm tot ce am reușit până acum. Un sezon foarte bun, foarte reușit și toată lumea e fericită. Nu m-am mai operat pentru că am vorbit cu doctorii și au zis că era o operație foarte lungă și avem foarte puține zile de vacanță. Și dacă mă operam stăteam o lună de zile, o lună și jumătate și pe urmă pierd multe meciuri. Și el a zis că nu e un lucru atât de tare la inghinal și pot să aștept și la iarnă să mă operez”, a explicat Varela de ce nu s-a mai operat.
 
Despre antrenorul Costel Gâlcă, Varela a declarat: ”Îmi pare foarte rău pentru Gâlcă, cu el am câștigat tot, a făcut multe lucruri bune pentru noi, am câștigat multe trofee. El a fost criticat foarte mult, de ziare și de suporteri, bine că am câștigat tot, mă bucur foarte mult pentru că este un antrenor bun”.

La final, Varela a precizat că va rămâne la Steaua. ”Eu rămân, mai am un an contract și rămân aici”, a spus Varela conform Dolce Sport.

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?