Belgienii susțin însă că Alex Chipciu se va alătura în această săptămână noii sale echipe în cantonamentul din Austria al lui Anderlecht.
Mai mult, după ce ar fi bătut palma pentru Chipciu, belgienii ar fi demarat deja negocierile cu Gigi Becali și pentru transferul lui Nicușor Stanciu.
Dacă pentru Chipciu cerea inițial 5 milioane, apoi 4, iar în cele din urmă s-a înțeles asupra sumei de 3,2 milioane de euro, pentru Stanciu, Becali susținea acum trei zile că vrea 6 milioane de euro. E de așteptat, însă, ca, la fel ca în cazul mijlocașului de 27 de ani, patronul Stelei să mai reducă din pretenții și în cazul tânărului de 23 de ani, scrie Digisport.
Sursa notează că, pe lângă faptul că a acceptat mai puțini bani decât cerea inițial, Becali a făcut și un alt compromis în privința transferului lui Chipciu: a fost de acord să îl vândă înaintea meciurilor de calificare în grupele Ligii Campionilor.