Valencia, GAZDA unor Jocuri Olimpice la automobilism! Cine este românul care participă aceste eveniment de anvergură
Federația Internațională de Automobilism organizează o dată la doi ani o competiție cu participare mondială a cărei structură se aseamănă Jocurilor Olimpice.
Ea include competiții din multiple discipline de circuit (Formula 4, GT, Ferrari Challenge, turisme), drift, rally, karting, offroad, electrice și e-sports.
Valencia, GAZDA unor Jocuri Olimpice la automobilism! Cine este românul care participă aceste eveniment de anvergură
Dacă în 2019 prima ediție a avut loc în Italia pe circuitul Vallellunga, anul acesta ea se va desfășura în Valencia, în perioada 23-27 octombrie, gazdă fiind circuitul Ricardo Tormo.
16 competiții din 9 discipline e rețeta unui eveniment de anvergură pentru motorsportul mondial.
Singurul reprezentant al României e pilotul de karting, David Cosma Cristofor (15 ani), el fiind printre cei aproape 500 de sportivi din 72 de națiuni înscriși la start. Anduranță, Sprint Senior, Sprint Junior și Sprint Mini au fost cele 4 categorii din această disciplină.
Campion național de 5 ori și multiple alte succese în competiții internaționale ca WSK Final Cup, Trofeul Margutti sau vicecampion mondial la ROK Final Cup, pilotul din București.
„Participarea la această competiție e o experiență ce depășește orice așteptare și un moment special din cariera mea. Să fiu aici, pe una din cele mai importante scene ale motosportului mondial, e un vis la care nici nu îndrăzneam în urmă cu ceva ani în urmă.
E o oportunitate care mă umple de entuziasm și mândrie. Deși sunt singurul sportiv român port cu mine speranța că pot aduce un plus
de imagine pentru țara mea și sper că voi reuși să fac cunoscut potențialul nostru în această disciplină.
Sper ca prin prestația mea să inspir și alți tineri pasionați de motosport din țara noastră”, a punctat sportivul înainte de start.
Un român pe urmele lui Alonso
Recent, David a fost selectat de echipa spaniolă ce a susținut în trecut și cariera lui Fernando Alonso spre Formula 1, Campos Racing. Ținta e participarea în Formula 4 iberică, acolo unde team-ul spaniol e cotat printre echipele de succes.
„Pentru mine trecerea de la karting la Formula 4 este un pas semnificativ, la fel ca pentru oricare pilot în această fază. În karting accentul e pus pe agilitate, refleze rapide, și capacitatea de a înțelege cum funcționează un vehicul mai ușor și mai simplu.
În schimb, Formula 4 implică mașini mai complexe, cu mult mai multe elemente tehnice de învățat, cum ar fi aerodinamica, setările suspensiei și utilizarea motorului mai puternic. Este și o provocare mentală, deoarece strategiile de cursă devin mai compleze”, a explicat pilotul român, elev la București la International School of Bucharest.
Echipa de curse a fost înființată de fostul pilot de Formula 1, Adrian Campos, și e specializată pe dezvoltarea juniorilor. Spaniolii cu echipe suport în cursele de Formula 2 și 3 iar pe mâna lor au trecut și doi piloți ce au evoluat în competiția supremă. Fernando Alonso și Marc Gene au lucrat cu Campos Racing.
Testele cu Formula 4 alături de Campos Racing a fost o experiență extraordinară, una pe care o voi păstra în memorie multă vreme. Mașina e incredibil de rapidă și precisă iar adaptarea la noile setări plus cerințele echipei au fost provocări captivante
David Cosma Cristofor, pilot karting și F 4