Veste URIAȘĂ pentru Michael Schumacher
Dr. Darko Chudy și dr. Vedran Deletis au dezvoltat un microcip care, odată implantat în creierul celor care au petrecut o perioadă îndelungată în comă, îi ajută pe aceștia să meargă și să vorbească din nou.
Familia lui Schumacher a luat legătura cu cei doi doctori, după ce au aflat că tehnica acestora i-a ajutat și pe alți pacienți aflați în situația fostului pilot de F1. Dr. Chudy și dr. Deletis au confirmat că au luat legătura cu familia lui Schumacher, dar au rezultat să dea alte detalii.
”Un băiețel croat a început să meargă la două luni după ce i-am implantat cipul”, a declarat dr. Chudy, care a precizat că microcipul l-ar putea ajuta și pe Schumacher. Până acum, medicii croați au vindecat parțial patru pacienți care au stat mult timp în comă.