Victor Hănescu, premiat de FR Tenis și de Federația Internațională

Publicat: 13 09. 2014, 14:43
Actualizat: 29 09. 2018, 01:23

Victor Hănescu a primit câte o plachetă din partea celor două foruri de specialitate. Premiul oferit de Federația Internațională de Tenis poartă numele de „ITF Commitment Award”.

Hănescu a evoluat în 21 de întâlniri pentru România, el disputând 37 de partide la simplu și la dublu, palmaresul său fiind 16 victorii și 21 de înfrângeri, dintre care 14 victorii și 16 înfrângeri, la simplu, respectiv două victorii și cinci înfrângeri, la dublu.

„Aș dori să mulțumesc Federației Internaționale și Federației Române pentru aceste premii. A fost o onoare și un privilegiu să îmi reprezint țara pe o perioadă de 13 ani. Este o zi specială pentru mine, să îmi fac retragerea din Cupa Davis la București, alături de prieteni și familie. Viața își urmează cursul și trebuie să-i încurajăm pe cei tineri să vină alături de echipă. Mulțumiri speciale țin să-i aduc lui Tomai Firicel, care m-a ajutat să ajung în elita tenisului mondial, lui Florin Segărceanu și Adrian Marcu, pentru că m-au cooptat în lotul de Cupa Davis”, a spus Hănescu.

Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, i-a mulțumit lui Victor Hănescu pentru întreaga carieră în Cupa Davis. „În viața fiecăruia vine o zi mai puțin plăcută, în care trebuie să renunțăm la ceea ce ne place, iar Victor se află în această postură. Îl premiem pentru cei 13 ani de Cupa Davis, din care în opt a reușit, alături de ceilalți colegi, să păstreze România în Grupa Mondială I, unde ne dorim să revenim în curând. Felicitări Victor și te așteptăm alături de echipă”, a adăugat Cosac.