Prima pagină » Sport » Victorie CLARĂ pentru tricolori cu Kosovo! Ce a declarat Mircea Lucescu

Victorie CLARĂ pentru tricolori cu Kosovo! Ce a declarat Mircea Lucescu

Victorie CLARĂ pentru tricolori cu Kosovo! Ce a declarat Mircea Lucescu

Reprezentativa de fotbal a României, la revenirea după 38 de ani a lui Mircea Lucescu, a învins clar selecţionata Kosovo, cu scorul de 3-0 (1-0), vineri seara, pe Stadionul „Fadil Volkri” din Prishtina, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.

Tricolorii s-au impus prin golurile marcate de Dennis Man (40), Răzvan Marin (51 – penalty), Denis Drăguş (82), având şi două bare, ambele prin Valentin Mihăilă.

Victorie clară pentru tricolori cu Kosovo! Ce a declarat Mircea Lucescu

„Trebuia să obţinem această victorie! Meritul acestei victorii este şi al celor care au fost înaintea mea: Contra, Edi Iordănescu, Mirel Rădoi, toţi cei care au contribuit la formarea acestui grup de jucători importanţi. Este o victorie importantă, care ne dă speranţă.

În următorul meci trebuie să confirmăm evoluția din această seară. Am controlat jocul, am știut să construim, am avut posesia mingii. Măcar să-mi fie mie greu să aleg jucătorii care trebuie să joace. Acum a fost doar un meci, ne trebuie în continuare o bună pregătire, pentru că surprizele pot veni de la fiecare echipă”, a declarat Mircea Lucescu.

Într-un alt meci al grupei, Cipru a învins Lituania cu 1-0, în deplasare.

România va juca următorul meci luni, pe Stadionul Steaua din Capitală, contra Lituaniei (21:45).

Cum au arătat cele două distribuții?

  • KOSOVO: Muric – Vojvoda, Amir Rrahmani, Aliti, Paqarada (Rrudhani 81) – Zhegrova (Sahiti 81), V. Berisha (Muslija 66), Rexhbecaj, Rashica – Muriqi (Albion Rrahmani 66), Asllani (Ermal Krasniqi 66). Selecționer: Franco Foda
  • ROMÂNIA: Niţă – Raţiu, A. Burcă, Drăguşin, N. Bancu – R. Marin (D. Olaru 86), M. Marin, Stanciu (Al. Mitriţă 86) – D. Man (Fl. Coman 78), Drăguş (G. Puşcaş 83), Mihăilă (I. Hagi 88). Selecționer: Mircea Lucescu

Recomandarea video

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?