Victorie pentru Rapid în DEPLASAREA de la Clinceni! Explicațiile lui Marius Șumudică au produs zâmbete
Rapid a trecut luni seara, în deplasare, scor 2-1, de nou-promovata Unirea Slobozia, în ultimul meci al etapei a zecea din Superliga de fotbal.
Ambele goluri ale oaspeților au fost marcate de Rareş Pop (24, 60), prin din pasa norvegianului Tobias Christensen.
Victorie pentru Rapid în DEPLASAREA de la Clinceni! Explicațiile lui Marius Șumudică au produs zâmbete
Rapid a reușit abia a doua victorie în acest sezon, ambele în deplasare. În această rundă, doar Rapid și Farul ay câștigat, celelalte partide terminându-se la egalitate.
Elevii lui Marius Şumudică se află pe locul 8, cu 12 puncte, iar Unirea Slobozia are 11 puncte şi ocupă poziția a 11-a.
„N-ați văzut că a oprit meciul și Săpunaru de două ori?! N-am avut niciun instrument din ăsta de măsurare a presiunii din mingi, probabil s-a întâmplat.
Nu cred că au făcut-o cu un scop anume”, a precizat Șumudică, moment în care toată lumea a început să râdă în studioul celor de la Digi Sport, în frunte cu Ilie Dumitrescu, scrie ProSport.
„L-am pierdut pe Hromada, accidentat. Are pubalgie și trage de el săracul, a jucat foarte, foarte bine. Mă bucur că și Kait a intrat foarte bine. Mă așteptam la niște probleme musculare, înseamnă că lucrăm bine.
Să sperăm că-i ține Dumnezeu sănătoși. Am doar patru zile până la urmptorul meci. E greu, sper să-i recuperez”, a mai declarat Marius Șumudică.
Cum au arătat cele două echipe?
- UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu – Medina, Antoche, Pospelov, Şerbănică – Coadă (Pacionel 36), Perianu (Vlăsceanu 83) – S. Camara (F. Ilie 83), Afalna, Yusov (Aganovic 46) – Gele (Fl. Purece 59). Antrenor: Adrian Mihalcea
- RAPID BUCUREŞTI: Siegrist – Cr. Manea, Săpunaru, Paşcanu, Borza – Hromada (Kait 46), Christensen (Grameni 83) – R. Pop (Micovschi 75), Hasani (Jambor 64), Petrila – Burmaz (Emmers 65). Antrenor: Marius Şumudică
Când se va juca etapa următoare din Superliga
Vineri, 27 septembrie
- Ora 18.00 Petrolul Ploieşti – FC Hermanstadt
- Ora 21.00 Dinamo – FC Botoşani
Sâmbătă, 28 septembrie
- Ora 16.45 Poli Iaşi – Universitatea Cluj
- Ora 19.00 CFR Cluj – UTA Arad
- Ora 21.30 FC Rapid – Oţelul Galaţi
Duminică, 29 septembrie
- Ora 16.00 Gloria Buzău – Farul Constanţa
- Ora 21.30 Sepsi Sfântu Gheorghe – FCSB
Luni, 30 septembrie
- Ora 21.00 Universitatea Craiova – Unirea Slobozia