VIDEO | Nadal, în conferința după Australia Open, unde a făcut istorie în tenis: „Nu eram pregătit fizic pentru o astfel de luptă. Am dat absolut tot ce aveam în mine”
Tenismanul Rafael Nadal a declarat, după victoria de la Australia Open în faţa rusului Daniil Medvedev, că nu era fizic pregătit pentru o astfel de luptă, dar a dat tot ce avea în acest meci care a durat aproape 6 ore.
„Nu eram pregătit fizic pentru o astfel de luptă, nu m-am antrenat suficient ca să fiu pregătit pentru asta, însă această seara a fost foarte specială. Am dat absolut tot ce aveam în mine, sunt foarte, foarte obosit, nici măcar nu pot sărbători titlul. A fost, însă, ziua în care a trebuit să dau tot ce aveam. M-am simțit bine, mi-a plăcut această luptă, mi-au plăcut emoţiile şi am obţinut şi trofeul”, a declarat Nadal la conferinţa de presă de după meci.
Tenismenul, care are o problemă la unul din picioare, a spus că nu l-a durut în timpul meciului și a putut să alerge fără probleme.
„În seara asta piciorul nu m-a durut deloc. Am putut să alerg fără nicio piedică. Nu ştiu ce se va întâmpla mâine, dar am avut norocul să pot juca liber, știu că lucrurile se pot schimba, pentru că leziunea mea e incurabilă. Am putut juca o lună, iar asta e deja mult timp, a fost neaşteptat și asta îmi dă energie pentru a continua. Mi-a plăcut să fiu pe teren şi acum cred că pot să continui să joc o perioadă mai lungă”, a mai spus campionul.
El a spus că meciul cu Medvedev de duminică este cel mai neașteptat succes din cariera sa.
„Ştiu prin ce am trecut ca să ajung aici, sunt distrus fizic, nu prea pot gândi, nici nu-mi amintesc bine meciul, dar sprijinul publicului a fost imens și am fost copleşit de emoţii pe tot parcursul jocului. Acest al 21-lea titlu de Grand Slam mi-a dat mai multe emoţii decât primul. La sfârşitul carierei, apreciezi mai bine aceste momente, pentru că ştii că este mai puţin probabil ca ele să revină. Sunt mândru, aşadar, iar satisfacţia personală este mai mare decât era în trecu”, a mai spus Nadal.
Rafael Nadal (35 ani) l-a învins în meciul de duminică, de la Australia open, în cinci seturi, 2-6, 6-7 (5), 6-4, 6-4, 7-5, pe rusul Daniil Medvedev, devenind primul jucător din lume cu 21 de titluri majore în palmares.