VIDEO| Povestea uimitoare a lui Beatrice Vio, tânăra fără mâini și picioare care a câștigat din scaunul cu rotile medalia de aur la Tokyo

„Aveam cinci ani când am început să fac scrimă. Eram destul de bună și imediat am început să mă gândesc la Jocurile Olimpice”, începe povestea lui Beatrice Vio, italianca care a câștigat, la doar 22 de ani, aurul la scrimă la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

• La doar 11 ani, în 2008, Beatrice Vio s-a îmbolnăvit de meningită fulminantă, una dintre cele mai grave și contagioase forme ale bolii.
• Părinții au crezut în primă fază că este o răceală banală, astfel că meningita a dus la sepsis și la o hemoragie internă.
• Pentru a-i salva viața medicii i-au amputat picioarele, de la genunchi în jos, la fel și brațele, iar pe chip și pe corp i-au rămas cicatrice adânci.
• A fost internată în spital timp de 104 zile și nu a renunțat să creadă că într-o zi se va întoarce la cele mai mari pasiuni: echipa de cercetași, școală și scrimă.
• Trei ani mai târziu, în 2011, Vio era în scaun cu rotile și participa la prima competiție internațională de scrimă, pe care a și câștigat-o.

Beatrice Vio sau „Bebe” cum o numesc conaționalii are 22 ani și a câștigat aurul la scrimă pentru a doua oară. Are zâmbetul ștrengăresc, părul blond, tuns scurt și face scrimă de performanță dintr-un scaun cu rotile.

Aurul din scaun cu rotile

În 2012 s-a alăturat echipei naționale de scrimă paralimpică din Italia și a început să participe la etapele inițiale ale Cupei Mondiale de Scrimă.

„Eram îngrijorată pentru că aveam doar 15 ani și concuram împotriva unor femei, unele aveau dublul vârstei mele. Toate au fost drăguțe cu mine, pentru că eu eram cea mai tânără și singura care nu avea toate membrele. Nu le-am dezamăgit: în toate cele trei competiții la care am participat în acel am ajuns în finală, cu toate că eram mereu pe locul al doilea și lucrul ăsta mă înfuria”, scrie Beatrice Vio în autobiografia intitutală I have a dream.

Tot timpul am știut că o să mă întorc la scrimă. Când le-am spus medicilor că vreau acest lucru, aproape m-au scuipat, cei care mi-au făcut protezele au început să râdă. Dar eu nu m-am lăsat și am crezut că pot s-o fac.

Beatrice Vio

Protezele speciale pentru a mânui spada

Doctorii i-au creat niște proteze speciale, pentru a putea mânui cu tenacitate spada. Bebe nu putea accepta că nu va mai concura, așa că a muncit din greu zi de zi.

„Noi nu cucerim munții, ci pe noi înșine”. Citatul lui Sir Edmund Hillary, alpinistul care a ajuns primul pe vârful muntelui Everest, este motto-ul tinerei de 22 de ani.

Începând cu 2014 a reușit să câștige medalia de aur la fiecare competiție la care participa: Strasbourg în 2014, Campionatul Mondial din Eger în 2015, Torino în 2016. În același an, Bebe câștigă aurul la Jocurile Paralimpice de la Rio.

„Am ajuns la Rio împreună cu echipa paralimpică din Italia, cu gust pentru victorie în competiția individuală, dar mai ales în echipă. A fost cea mai fericită zi din viața mea”, mărturisește Bebe în I have a Dream.

Trebuie să muncești din greu pentru ca visele să devină obiective, altfel vor rămâne vise pentru totdeauna. Trebuie să credeți, să vă faceți planuri și să lucrați din greu pentru a vă îndeplini obiectivele, spune Beatrice Vio.

Beatrice Vio a câștigat aurul la Tokyo. Sursă foto: Facebook

„Să nu vă fie frică să visați”

Pe lângă medaliile de la scrimă, tânăra a scris două cărți și a fost protagonista propriului spectacol La vita è una figata.

Cineva mi-a spus recent că toate visele mele au fost împlinite și că nu mi-a mai rămas nimic de „realizat”. Este adevărat că în ultimul timp doi ani am bifat o serie de obiective pe „lista de dorințe” – în afară de la examenele mele de liceu și Jocurile Paralimpice am călătorit prin lume și am întâlnit mulți oameni importanți”.

Beatrice Vio

Împreună cu părinții, campioana a fondat o organizație non-profit numită „Art4sport Onlus”, care promovează activitatea fizică în rândul tinerilor cu membrele amputate.

„Aceasta este un mediu foarte dificil, care nu este foarte bine cunoscut, dar este puternic, plin de umanitate și implică oameni cu adevărat minunați. Primii mei eroi au fost Alex Zanardi și Oscar Pistorius. Ei sunt cei care m-au inspirat să continui din nou după boala mea.Niciun vis nu este prea mare și nu ar trebui să vă fie frică să visați. Cu toate acestea, trebuie să lucrezi cu tenacitate și convingere, pentru că visele fac parte din viața oricărui om!”, mai spune aceasta.