Prima pagină » Sport » VIDEO | Vlad Stancu a fost premiat la Gala Mari Sportivi ProSport: „Totul a pornit cu un vis, visul de a mă califica la Jocurile Olimpice!”

VIDEO | Vlad Stancu a fost premiat la Gala Mari Sportivi ProSport: „Totul a pornit cu un vis, visul de a mă califica la Jocurile Olimpice!”

Gala Mari Sportivi ProSport 2023 a avut loc pe data de 28 noiembrie, în cadrul evenimentului fiind premiați cei care au triumfat în lumea sportului în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

ProSport a simțit nevoia să le aducă un omagiu celor care trudesc zilnic pentru a fi cei mai buni și care luptă pentru a cuceri o medalie olimpică pentru România.

Vlad Stancu e speranța României pentru o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris

Vlad Stancu și-a anunțat prezența în lumea natației în 2022, când, la doar 16 ani, a devenit primul român care a înotat pe distanța de 1.500 de metri cu un timp de 15 minute și 5 secunde, doborând recordul național de seniori, deținut până atunci de Dragoș Coman (15:06,33), stabilit la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004.

În 2023, Vlad Stancu a mai lovit o dată. A încheiat Cupa României la înot cu cinci victorii, iar la Campionatul European de înot pentru Juniori de la Belgrad a obținut argintul în cursa de 800 de metri, cu un timp de 7:49.68 minute, care i-a asigurat biletul la Jocurile Olimpice.

Cursa de 800 de metri nu va fi singura la care tânărul va participa vara viitoare la Paris. Se va bate pentru o medalie și la cursele de 400 și 1500 de metri. Performanță pe care ProSport a ținut să o premieze la Gala Mari Sportivi, distincția fiind acordată de un alt mare campion, Ionuț Lupescu.

Când i-a înmânat premiul, fostul component al „Generației de Aur” și-a amintit de performanțele realizate de legendara Carmen Bunaciu, în urmă cu patru decenii, și i-a dorit lui Vlad Stancu să atingă absolutul la Jocurile Olimpice din vara viitoare.

„Mă uit acum, parcă acum 30 de ani eram și noi pe alte scene, nu atât de pompoase ca aceasta. Dar când am fost întrebat dacă pot să decernez un premiu, am întrebat ce sport face. Mi s-a spus natație. Bun, ce treabă am eu fotbalul cu natația? Dar, mi-am adus aminte, că pe timpul meu o urmăream pe Carmen Bunaciu, care dacă nu mă înșel, a fost prima care a câștigat o medalie de bronz la spate în anii ’80. După aia am învățat de la ea înot în Parcul Sportiv Dinamo. Așa că știu ce înseamnă acest sport.

Felicitări încă o dată! Sper ca anul viitor să fii pe cel mai înalt podium”, a fost discursul lui Ionuț Lupescu, în momentul în care a înmânat premiul.

Vlad Stancu și-a împlinit visul! S-a calificat la Jocurile Olimpice și are șansa să se lupte pentru o medalie

Vizibil emoționat când a primit premiul, Vlad Stancu a mărturisit că totul a pornit cu un vis, acela de a se califica la Jocurile Olimpice. Acum că această dorință s-a realizat, sportivului nu-i mai rămâne decât să lupte pentru a obține cele mai bune rezultate vara viitoare, în Franța.

„Vreau să vă mulțumesc pentru invitație! E un lucru extraordinar că mă aflu astăzi aici. Gândurile mele, pot spune că au pornit cu un vis. Visul de a mă califica la Jocurile Olimpice. Niciodată nu mă puteam gândi că mă voi califica, dar uită-mă aici. Sper că voi face o figură extraordinară.

(n.r. Mihai Morar: Este vârsta fragedă un avantaj?) Da și nu. Depinde și de probă foarte mult, depinde și de pregătire. Sunt foarte multe aspecta care contează.

Eu, în afară de proba de 800 și 1500 liber, voi concura și la proba de 400. Chiar dacă sunt calificat la 800 și 1500, punctajul meu cel mai bun este la 400. Eu mă pregătesc la toate trei și sper că la toate trei voi performa foarte bine”, a declarat Vlad Stancu la Gala Marilor Sportivi.

Vlad Stancu face yoga o dată pe săptămână: „Ești tu cu tine într-un mediu foarte plăcut”

Vlad Stancu are un program extrem de încărcat, în zilele când are ore la liceu fiindu-i imposibil să își mai găsească timp pentru somn sau pentru masa de prânz. Cu toate acestea, o dată pe săptămână face un efort suplimentar și merge la yoga, disciplină despre care spune că îl ajută să se relaxeze și să își îmbunătățească concentrarea atât de necesară în timpul curselor.

„(n.r. Spui că faci yoga. Ce înseamnă pentru tine, la ce te ajută?) Deocamdată nu am mai făcut pentru că am fost plecat la Campionatul European de juniori. O dată pe săptămână fac. Pot spune că mă ajută și pentru mobilitate, să fac un streching pe care poate nu îl fac după antrenament, te ajută și psihic, te relaxezi. Ești tu cu tine într-un mediu foarte plăcut.

(n.r. Te ajută și la concentrare?) Da, bineînțeles!”, a declarat Vlad Stancu, în cadrul emisiunii Drumul spre Paris, disponibilă pe contul de YouTube ProSport.

Autor

Citește și