Viorel Moldovan a fost demis de la Auxerre
Potrivit sursei citate, Moldovan, în vârstă de 44 de ani, plătește tribut lipsei de rezultate, dar și faptului că după ultima partidă de campionat a criticat în termeni foarte duri conducerea clubului Auxerre.
„Este un context nefavorabil. Am multe lucruri de spus, pentru că nu e normal. Nu este normal să avem o asemenea strategie. Mă așteptam la altceva, sincer. Sunt dezamăgit. Vreau să transmit un mesaj puternic. Mă chinui de trei luni la această echipă și am obosit. Ceva trebuie să se întâmple. Aici, dacă le spui oamenilor adevărul în față, se enervează. Se spune că la Auxerre este un centru de formare, dar ce produce? De la Ntep, nimic. Am urmărit meciurile de la U19 și U17 și nu mă pot folosi de nimeni de acolo. Dar nu trebuie să spun acest lucru pentru a nu supăra. Trebuie să se schimbe ceva, altfel acest club nu are cum să progreseze”, a spus Moldovan pentru beIN Sports, după meciul cu Le Havre.
Întrebat vineri dacă se teme că ar putea fi demis, Moldovan a replicat: „Nu pot să fac mai multe, ținând cont de situație și de problemele pe care le avem în acest sezon. Am început cu 12 jucători, iar unii dintre ei nu pot încă să joace nici la echipa a doua. Uneori, nici măcar nu știu dacă sunt antrenorul echipei secunde sau al primei echipei. În timpul pregătirilor, am avut la dispoziție cel mult 15 jucători. Suferim pentru că avem jucători care nu sunt 100 la sută pregătiți fizic”, a mai spus Moldovan.
Viorel Moldovan, care a făcut parte din staff-ul lui Anghel Iordănescu la echipa națională, a fost numit antrenor principal la Auxerre imediat după eliminarea României de la Campionatul European din Franța și a fost succesorul lui Jean-Luc Vannuchi. Cu Moldovan pe banca tehnică, Auxerre a înregistrat o victorie, trei egaluri și cinci înfrângeri în actuala stagiune din Ligue 2 și ocupă locul 19, penultimul în clasament.