Prima pagină » Sport » Visează la JOCURILE OLIMPICE, dar și la o carieră de manechin

Visează la JOCURILE OLIMPICE, dar și la o carieră de manechin

Are doar 17 ani, este una dintre cele mai valoroase tinere triatloniste ale Europei și visează deja la participarea la Jocurile Olimpice din 2028. În paralel, Sophie Iofciu nu ar refuza o oportunitate de a fi prezenta moda, ca manechin.

Frumoasa constănțeancă recunoaște deschis că i-ar plăcea să primească propuneri pentru o carieră paralelă, de fotomodel, și e convinsă că pe scenă emoțiile vor fi mai mici decât în cursele de triatlon.

„N-ar fi rău dacă aș primi oferte de a fi model. Bănuiesc că nu aș avea mai multe emoții ca la triatlon, totuși”, a anunțat Sophie Iofciu.

Visează la Jocurile Olimpice, dar și la o carieră de manechin

Adolescenta născută la Constanța se menține în formă prin antrenamentele care țin mai bine de patru ore în fiecare zi, dar și prin faptul că este sufletul petrecerilor la care participă.

„Sunt genul de persoană care mereu va dansa la o petrecere. Karaoke e opțional, dar mereu voi dansa”, a mai spus Sophie Iofciu.

Prezentă în echipa României la Cupa Europeană pentru Junioare de la Izvorani, din această vară, sportiva noastră spune că este ceva cu totul special să poți concura pentru țara ta: „Să concurez pentru România este un sentiment de mândrie care reușește mereu să mă motiveze să trag mai tare pentru persoanele care țin cu mine și care mă așteaptă acasă cu inima în dinți”.

Sophie practică triatlonul de aproape patru ani, dar înainte de a se apuca de acest sport a practicat 7 ani de înot. Nu regretă deloc trecerea la acest sport.

Fac triatlon din noiembrie 2019. Am fost întâi înotătoare de performanță pentru aproximativ 7 ani. Am fost și la Campionatele Naționale și la Campionatele Școlare și la Regionale. Cred că a fost o decizie bună că am venit pe ramura triatlonului, pentru că practicarea înotului nu-mi aducea atâta plăcere pe cât îmi aduce triatlonul – Sophie Iofciu

Cifra trei, cu noroc

Ca orice sportiv de top, și Sophie are un ritual înaintea unei curse, dar și un număr preferat: „Sunt destul de organizată cu programul și știu ce să fac înainte de cursă, știu să mă concentrez, să am încălzirea mea, beau apă. Fac anumite exerciții, deci da, cumva e ca un ritual. Prefer orice cu numărul 3. E numărul meu norocos și e și ziua mea de naștere”.

Ca orice tânără, și sportiva originară de la malul mării are vise. Atât pe plan sportiv, cât și personal: „Mi-ar plăcea foarte mult să concurez la Jocurile Olimpice în 2028 în Los Angeles și o să muncesc să fac acest vis să devină realitate. Când eram mică voiam să mă fac astronaut. Acum doar mă uit la stele și vreau să fiu doctoriță”.

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele

Citește și