Vlad Moldoveanu: Trebuie să venim cu alta mentalitate la echipa națională
La 24 de ani, Vlad Moldoveanu a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai echipei naționale în recent încheiata campanie de calificare pentru Eurobasket. Tânărul jucător s-a transferat ulterior de la Benetton Treviso la Le Havre, în prima ligă franceză, acolo unde va debuta în acest weekend. Înaintea noului sezon din „Hexagon”, Vlad a acordat un scurt interviu pentru frbaschet.ro:
Reporter: Vlad, anul trecut ai jucat în Italia, anul acesta în Franța. Consideri că e un progres sau un regres?
Vlad Moldoveanu: Nu știu dacă este un regres sau un progres, deoarece, din ce am văzut pe eurohoops.net, campionatul Franței este egal cu cel al Italiei, ambele împart locul 4. Anul acesta Italia a regresat puțin din cauza crizei economice care afectează foarte tare echipele de baschet. Din ce am citit și am văzut, eu zic ca nu este nici un regres nici un progres.
Rep: Nu e un secret că visul tau este să ajungi în NBA. Când crezi că ți se poate îndeplini?
V.M: Nu știu. Eu trag tare în fiecare zi și sper că intr-o zi voi ajunge acolo. Am avut cateva feedbackuri bune după această vară și vom vedea ce va fi vara viitoare. Încă nu m-am decis dacă voi juca în liga de vară sau nu. Vara trecută m-am hotărât prea tarziu și am pierdut trenul, dar anul acesta mi s-a dat un deadline clar pentru a mă hotărî.
Rep: De ce Le Havre?
V.M: Pentru că este o echipă care îmi va da șansa să joc peste 30 minute, meci de meci. Îmi va da constanță în joc. Chiar daca am 24 de ani, totuși sunt la al doilea an în Europa și trebuie să joc pentru a avea încredere. Eu consider că acesta era locul ideal pentru mine ca să pot progresa.
Rep: În weekend începe campionatul. Care este obiectivul echipei tale în actualul sezon și ce știi despre primul adversar, Boulazac?
V.M: Nu avem obiectiv. Vom juca ca să prindem playoff-ul, pentru că așa am vorbit între noi (jucătorii), dar conducerea nu ne-a fixat un obiectiv clar. Boulazac este o echipă nou-promovată, cu ambiții foarte mari anul acesta. Am înțeles că au ca obiectiv playoff-ul. Toate echipele sunt foarte apropiate valoric și toate meciurile sunt grele.
Rep: Cum caracterizezi recent încheiata campanie de calificare a echipei naționale, acolo unde ai fost unul dintre cei mai constanți jucători?
V.M: Din moment ce am avut obiectiv calificarea și am terminat pe locul 5 în grupă, aș putea spune că a fost un dezastru. Cu siguranță acest rezultat nu a fost ceea ce ne-am propus.
Rep: Ce crezi ca trebuie modificat în angrenajul echipei naționale pentru a spera la performanțe mai bune?
V.M: Nu știu dacă pot spune că e un singur lucru, dar un lucru care m-a deranjat vara aceasta a fost mentalitatea celor apropiați de echipa națională și chiar a echipei naționale (și aici mă refer la toți jucătorii, inclusiv la mine). Trebuie sa venim cu alta mentalitate, să devenim câștigători. Nu putem să intrăm pe teren cu gândul ca… poate batem. Noi trebuie sa mergem la victorie tot timpul și să știm că se poate.