Vladimir Klitschko l-a învins pe Aleksandr Povetkin și și-a păstrat cele 4 centuri
Pugilistul ucrainean Vladimir Klitschko l-a învins la puncte în unanimitate, sâmbătă, la Moscova, pe rusul Aleksandr Povetkin și și-a păstrat centurile WBA, IBF, WBO și IBO la categoria grea, informează AFP.
Klitschko, în vârstă de 34 de ani, l-a dominat pe sportivul rus cu trei ani mai tânăr, care se află la prima înfrângere la profesioniști după 26 de victorii.
„Meciul a fost foarte greu, Povetkin este un pugilist bun. Victoria mea este meritată”, a declarat Klitschko, care a obținut a 61-a victorie la profesioniști din 64 de partide.