Washington Post, despre Gigi Becali: „E un fost cioban rasist și homofob”

Publicat: 29 04. 2014, 14:57
Actualizat: 29 07. 2014, 21:36

Reputatul ziar american Washington Post schițează un portret foarte critic al lui Gigi Becali. Într-un articol despre finanțatorul Stelei, jurnalistul Ishaan Tharoor îl descrie pe Becali drept unul dintre cele mai controversate personaje din fotbal și spune că acesta și-a strâns averea ”în timpul haosului de după căderea comunismului”, ajungând apoi europarlamentar și, în 2013, deținut.

”În prezent, e închis, dar conduce încă Steaua București”, mai scrie Tharoor, care observă că Becali este controversat din cauza ”retoricii sale misogine, homofobe și rasiste”.

”Religiozitatea sa a dus la comentarii extreme, numind-o pe Lady Gaga discipol al Satanei (n.r. în 2012, când cântăreața a venit în România). Cele mai rele sunt însă părerile sale despre homosexualitate. A interzis difuzarea mai multor melodii ale formației Queen pe stadion, din cauza orientării sexuale”, mai scrie Tharoor.

În ciuda acestor aspecte, jurnalistul conchide că popularitatea lui Becali nu a scăzut, deoarece ”naționalismul extremist este cât se poate de viu în anumite zone ale Europei de Est”.