Prima pagină » Sport » Xavi Hernandez și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei

Xavi Hernandez și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei

Xavi Hernandez și-a anunțat retragerea din naționala Spaniei
Mijlocașul echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, în vârstă de 34 de ani, și-a anunțat, marți, într-o conferință de presă, retragerea din naționala Spaniei, informează As.

„Timpul meu a trecut. Am fost foarte dezamăgit de eșecul înregistrat la Cupa Mondială. Nu este o decizie pripită, vreau să mă concentrez pe munca la club. Am vrut să-mi închei întreaga carieră, dar Luis Enrique (n.r. – antrenorul Barcelonei) și Andoni Zubizaretta (n.r. – directorul tehnic al clubului catalan) m-au convins că mai pot fi util. Am fost foarte dezamăgit după eșecurile cu Barcelona și cu naționala. Doresc tot ce e mai bun naționalei Spaniei”, a declarat Xavi.

Xavi Hernandez a debutat la naționala Spaniei în noiembrie 2000 și a câștigat două titluri europene (2008 și 2012) și unul mondial (2010). Xavi a marcat 13 goluri în 133 de meciuri jucate pentru prima reprezentativă.