Prima pagină » Sport » Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului cu Dinamo. Ce OBIECTIV are antrenorul croat

Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului cu Dinamo. Ce OBIECTIV are antrenorul croat

Antrenorul croat Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo până în vara anului 2028.

Kopic a venit la Dinamo la 1 decembrie 2023 și avea un acord până în 30 iunie 2025.

Antrenorul croat de 47 de ani l-a înlocuit atunci pe Ovidiu Burcă.

Zeljko Kopic a semnat prelungirea contractului cu Dinamo

Dinamo, cu Kopic ca antrenor, s-a salvat de la retrogradare în sezonul precedent, iar acum e pe locul trei în Superliga, cu 36 de puncte, la un  punct de liderul U Cluj.

„Astăzi, antrenorul principal al clubului Dinamo 1948 București a semnat prelungirea contractului până în vara lui 2028. Sosit în decembrie 2023, Zeljko Kopic a reușit să redreseze echipa din punct de vedere sportiv, totul culminând cu menținerea în Superliga României. Redresarea sportivă a clubului poartă numele de Zeljko Kopic și ne bucurăm să-l avem în continuare în fruntea staffului tehnic” arată pagina oficială de Facebook a lui Dinamo.

„A fost simplu. Nu am avut probleme când am discutat. Nu am avut niciun dubiu, îmi place Dinamo. Mă simt bine să lucrez aici și mi-am dorit să prelungesc contractul și să continui să lucrez aici. (n.r. o vei face pe Dinamo să se implice în lupta la titlu?) O să dau totul pentru asta. Este ceva imens pentru fiecare dintre noi. Nu este ceva ce poate fi făcut în timp scurt, dar planul pus la cale de a face Dinamo mai bună de la an la an sper că va duce la momentul în care echipa va fi acolo”, a spus Kopic.

Cât mai devreme să se bată pentru trofee! Asta trebuie să o facem împreună, avem niște limitări, încercăm cu condițiile pe care le avem, cu limitările pe care le avem, să ne batem pentru performanță. Avem obiective imediate, obiective mai îndepărtate, pe toate vrem să le atingem – Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo

Foto Facebook.com/DinamoBucurestiOfficial

Daniel Georgescu este jurnalist în mediul online de cinci ani, dar a lucrat și în presa scrisa locala, fiind născut in apropiere de Bucuresti. S-a mutat în Capitală și a fost acceptat la Gândul, ... vezi toate articolele