Zeljko Kopic, înaintea MECIULUI Dinamo – Unirea Slobozia. „Avem probleme legate de alcătuirea echipei, asta nu e bine pentru noi”
Zeljko Kopic a vorbit despre importanța meciului cu Unirea Slobozia, adversara lui Dinamo din etapa a 9-a a Superligii.
Dinamo – Unirea Slobozia se joacă vineri, de la ora 21:00, pe stadionul Arcul de Triumf.
Kopic a anunțat că la Dinamo vor mai veni jucători. Cel mai recent transfer este cel al lui Patrick Olsen, mijlocaș ce a jucat la Slask Wroclaw și care a semnat cu roș-albii până în 2026.
Zeljko Kopic, înaintea meciul Dinamo – Unirea Slobozia. „Avem probleme legate de alcătuirea echipei, asta nu e bine pentru noi”
„Întâlnim Unirea Slobozia, un adversar greu. Ştim că vom întâlni un oponent periculos, va fi un meci greu. Avem unele probleme legate de alcătuirea echipei pentru meciul de vineri, asta nu e bine pentru noi. Vom încerca să găsim cea mai bună formulă pentru mâine. Vom încerca să pregătim meciul cât de bine, jucăm în faţa propriilor suporteri, pe propriul stadion, vrem să practicăm un fotbal bun şi să luptăm pentru cele trei puncte, pentru că sunt cele mai importante. Unirea Slobozia a promovat din liga a doua, i-am urmărit toate meciurile, e o echipă foarte bine organizată, o echipă puternică în defensivă, cu o tranziţie ofensivă foarte bună şi periculoasă în atac. Nu este o coincidenţă faptul că au adunat atâtea puncte în primele etape”, a declarat Zeljko Kopic.
„Aşteptăm noi jucători, pentru că avem nevoie cu siguranţă de doi-trei jucători. Până acum nu au semnat, dar am discutat cu ei. A semnat Patrick, un bun jucător cu o personalitate puternică, dar mai avem nevoie de doi-trei jucători”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.
Ahmed Bani a declarat și el despre meciul cu Unirea: „Bineînţeles că suntem pregătiţi pentru meciul cu Unirea Slobozia. Sperăm să facem un meci bun şi să luăm cele trei puncte. Sunt o echipă bună, care a obţinut nişte puncte la care nu ştiu cine se aştepta. O echipă bună, care se organizează foarte bine în defensivă, au contraatacul destul de bun. Va fi un meci foarte dificil”.