Prima pagină » Sport » Zotta este încrezător în salvarea FC Brașov de la retrogradare

Zotta este încrezător în salvarea FC Brașov de la retrogradare

Zotta este încrezător în salvarea FC Brașov de la retrogradare
Directorul general al echipei FC Brașov, Constantin Zotta, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că are foarte mare încredere în noul tehnician Vjekoslav Lokica și este încrezător în salvarea de la retrogradare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ne aflăm în fața unui nou început, un an greu și foarte important pentru FC Brașov. Din acest motiv, am decis să luam acest start cu o nouă conducere tehnică în care avem foarte mare încredere. Vjekoslav Lokica este un tehnician în care noi ne punem toate speranțele. Nu este o muncă ușoară, este o muncă grea pentru că peste tot sunt probleme, dar nu avem ce face, ba dimpotrivă, trebuie să facem totul pentru a trece cu bine peste această perioadă. Iar eu am mare încredere, sunt convins, de fapt, că așa se va întâmpla, iar la finalul sezonului FC Brașov va fi tot în liga I”, a declarat Zotta.

Zotta a dat asigurări că până la plecarea în stagiul din Antalya, la FC Brașov se vor rezolva și restanțele financiare, acesta fiind de altfel principalul motiv pentru care gruparea a fost de acord să îl transfere pe Enceanu la Steaua. „În mod sigur până la plecarea în cantonamentul din Antalya, din 25 ianuarie, se vor rezolva și restanțele față de băieți. De altfel, acesta a fost și principalul motiv pentru care clubul a acceptat oferta în ceea ce privește transferul lui Enceanu. În alte condiții, cu siguranță nu dădeam drumul unui jucător tânăr și talentat cum e el”.

Conducătorul brașoveanilor a mai spus că la FC Brașov vor ajunge în următoarele zile mai mulți jucători de la Dinamo Zagreb. „Principalul nostru obiectiv este să ne salvăm de la retrogradare și apoi să reușim să construim o echipă competitivă anul viitor. Lucrăm în acest moment la transferuri, vor veni cu siguranță jucători din afara țării, însă din păcate, au apărut ceva probleme. Ne-am înțeles cu Dinamo Zagreb în privința lor, dar au apărut probleme cu ei, pentru că știu și ei foarte bine situația din fotbalul românesc și nu sunt dispuși să semnăm ceva. Dar eu mare încredere că până la urmă și aceste probleme se vor rezolva și vor ajunge la FC Brașov. Vor înțelege că nu este chiar așa cum se vorbește și să totul se va îndrepta”.

Prezent la conferința de presă, noul antrenor, croatul Vjekoslav Lokica a declarat că știa situația financiară din fotbalul românesc în general și pe cea de la FC Brașov în special, dar și-a asumat responsabilitatea și are încredere că va salva echipa de la retrogradare. „Sunt onorat că sunt la FC Brașov și le mulțumesc celor din conducere pentru încrederea pe care o au în mine. Știu la ce muncă m-am înhămat, cunosc situația clubului dar pot spune că peste tot sunt probleme financiare, și în Croația și în alte țări. Am mare încredere că această echipă va fi bine și că putem rămâne în Liga I. Am urmărit fotbalul românesc, am văzut meciul Petrolului cu Dinamo Zagreb, am vorbit și cu Aganovic și Leko. Știu ce ne așteaptă, dar sunt foarte optimist” a spus Lokica, tehnician care îl va avea secund pe Laszlo Balint, fostul jucător al „stegarilor”.

Duminică a avut loc și primul antrenament al echipei FC Brașov, la care au participat 25 de jucători. De la reunire au lipsit Machado și Madeira, ambii în litigiu cu FC Brașov. De asemenea, nici Serginho nu va mai face parte din lotul brașovenilor din acest retur el fiind declarat jucător liber.

În perioada 25 ianuarie – 8 februarie, FC Brașov are programat un stagiu în Antalya, acolo unde echipa va juca șase partide amicale cu adversari care vor fi stabiliți în zilele următoare.

Citește și