Secretarul de Stat Raed Arafat atrage atenția asupra faptului că, potrivit specialiștilor americani, comportamnetul tinerilor ar reprezenta unul dintre fctorii care au dus la creșterea accelerată a numărului de cazuri de coronavirus, întrucât aceștia s-au lăsat ghidați de informațiile potrivit cărora sunt slabe șanse să fie loviți de o formă severă a bolii, așa că s-au relaxat prea mult.
De asemenea, șeful DSU trage un semnal de alarmă aspra asimptomaticilor care transmit boala, deși în ultima perioaă au existat voci care au negat acest fapt.
Ministrul Muncii anunță măsuri de sprijin pentru angajații cărora li s-a redus programul de lucru din cauza pandemiei și implicit le-a fost micșorat salariul. Astfel, statul va acoperi diferența de salariu brut pentru angajații cărora le este redus programul de lucru. Guvernul susține că din calculele realizate ar fi vorba dspre 700.000 de oameni care se află în această situație. Pentru a primi acest ajutor, firmele trebui să îndeplinească două condiții.
Digi 24 a făcut un experiment vineri seara, în prezența secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU): Jurnaliștii s-au pus în situația unui cetățean care are o problemă legată de Covid-19 și vrea să sune la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Demisii în lanț la DSP București, acolo unde patru medici epidemiologi angajați și-au dat demisia în această săptămână. Raed Arafat, șeful DSU, le bate obrazul și îi acuză că au dat bir cu fugiții într-un moment când țara avea mai mare nevoie de experiența lor.
Un cutremur cu magnitudinea de 3.2 grade a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 121 km.
Gazetarul Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat disputa dintre președintele Klaus Iohannis și PSD pe tema legii izolării și carantinei, care a fost adoptată cu întârziere și a lăsat Guvernul, timp de câteva zile, fără o legislație care să permită combaterea coronavirusului.
Un elev de liceu din Medgidia a fost premiat de NASA și s-a calificat în finala Olimpiadei Geniilor, care este organizată de Oswego State University din New York, la care participă numai 30 de tineri supradotați din întreaga lume.
Potrivit prognozei meteo de sâmbătă, 1 august, vremea va fi călduroasă, local în sud și în sud-est, în orele amiezii, chiar dacă valorile termice vor continua să scadă în toate zonele țării.