Andreea Esca, despre pandemia de coronavirus: S-au creat tabere adverse extrem de violente și vocale. Ce părea o soluție de moment s-a permanentizat

Andreea Esca, recent vindecată de Covid-19, a realizat o radiografie a efectelor pandemiei în România. Dacă la începutul crizei măsurile de distanțare și de comunicare online păreau interesante, acum unele schimbări au devenit înfricoșătoare pentru că dau impresia că pot dura pentru totdeauna, a declarat Esca într-un editorial.

Andreea Esca a fost ea însăși victima bolii Covid-19, iar recent s-a întors la pupitrul de știri.

Într-un editorial pentru  AList Magazine, Andreea Esca a vorbit despre schimbările pe care le-a generat pandemia, despre taerele care cred sau nu în virus, despre problemele financiare și sperietura oamenilor.

Andreea Esca: Nu m-aș gândit la așa ceva nici în ruptul capului

„Nu m-aș gândit la așa ceva nici în ruptul capului. N-am fost nici măcar fan al filmelor cu asemenea teme. Nu știu dacă am avut stare să văd vreunul până la capăt. Mi-era și frică și mi se părea și S.F. Nu aș fi exclus apariția unui război, clasic sau cibernetic, a unor revolte populare cauzate de prea marile discrepanțe sociale…. dar la o boală care să schimbe mersul lumii în câteva luni și căreia să nu-i dăm de cap, cu toată știința anului 2020, nu m-aș fi gândit. La început am crezut că nu va ajunge la noi, apoi că, și dacă a ajuns, va trece repede, iar încet, încet, mi-am dat seama că va complicat.

Am început să ne izolăm de colegi, de prieteni, de părinți, de copii. Ce părea o soluție de moment s-a permanentizat pentru luni întregi. Am trecut de la a mă gândi că e doar o experiență la a mă înfricoșa că multe, multe lucruri riscă să se schimbe pentru totdeauna.

A fost fun să dansez la trei petreceri online și să particip la câteva meetinguri pe Zoom, House Party și alte din astea. A fost de înțeles să lucrez cu o foarte mică parte dintre colegi, să intrăm prin culoare separate, să nu avem acces decât în anumite zone, să nu dăm mâna, să purtăm măști, să ne dezinfectăm etc… dar când nu se mai termină… e greu. E foarte greu. Pentru toți, și cu siguranță pentru mine, care fac parte din categoria celor care, când vorbesc, îți pun sigur mâna pe spate, pe braț, cumva. Și care iubesc viața în comunitate.

Andreea Esca: S-au creat tabere adverse extrem de violente și vocale în discuțiile despre pandemie

S-au creat tabere adverse extrem de violente și vocale în discuțiile despre pandemie. Erau unii care știau sigur că totul e o «lucrătură» cu nu știu ce scop ascuns și care declarau că s-ar săruta fără frică cu orice trecător, și alții care nu au mai ieșit din case nici până la magazinul din colț, iar pachetele cumpărate pe net erau băgate sub lampa UV, ținute trei zile în altă încăpere, și abia apoi desfăcute. Și să dea naiba să vorbești cu cineva dintr-una din aceste categorii și să emiți vreo părere diferită sau să-ți pui vreo întrebare, că era jale. Este incredibil ce reacții avem pe timp de criză. Și nici ieșirea din ea nu mi se pare ușoară. Îți vine să iei în brațe pe cineva dar te gândești de două ori, te doare ceva dar parcă nu te-ai repezi la spital, te hotărăști să pupi pe careva și simți că nu prea îi face plăcere, poți să mergi în Grecia dar parcă nu te-ai aventura anul ăsta…

Andreea Esca: Mi-am amintit cumva de partea bună a oribilei perioade comuniste

Ca să nu mai pun la socoteală chiar socoteala… Adică aia despre bani. Lumea e speriată, pentru că, într-un fel sau altul, cei mai mulți au pierderi financiare. Cu toate acestea, cred că ne-a și unit această nebunie și ne-a obligat să ne uităm mai mult în imediata apropiere.   Oamenii au fost împreună pentru a-i ajuta pe bolnavi și cadrele medicale, au fost împreună ca să-și susțină artiștii preferați, ca să facă business-urile locale să supravieţuiască sau pur şi simplu ca să stea de vorbă cu cei mai afectaţi decât ei. Mi-am amintit cumva de partea bună a oribilei perioade comuniste când era normal să ceri şi să primeşti o cană de zahăr de la vecini. De comunitate… De empatie şi ajutor reciproc. De o strângere a rândurilor în faţa unui inamic mai puternic decât fiecare în parte. Doar că atunci se numea dictatură şi acum COVID-19“, a scris Andreea Esca.  

Esca a continuat cu o povestire din copilărie:    „Mi-am amintit brusc de o discuţie recentă cu tata care îmi povestea cum, prin ’86, plecase către satul bunicilor materni şi a fost nevoit să înnopteze în Rozavlea, Maramureş. După ce l-a salutat pe un sătean cu formula locală: «Lăudăm pe Iisus» şi acela a răspuns: «Veci Amin!,» l-a întrebat dacă are idee pe la cine ar putea să se cazeze o noapte, iar omul l-a invitat imediat la el acasă, unde el cu soţia s-au înghesuit într-un „tron” şi musafirului i-a fost dat patul mare. Poate că ce s-a întâmplat acum, în 2020, o să ne readucă aminte cine eram când eram mai buni şi nu era totul despre „ce am de câştigat”. Iar eu pot să închei cu povestea mea recentă, din curtea de la Porumbacu a verilor mei. Le spuneam că trebuie să merg dimineaţa devreme într-o localitate din apropiere, şi că n-am maşină. Un băiat, necunoscut, care închiriase căsuţa de alături şi vorbea cu Văru’ Titi despre detalii organizatorice, mă aude şi-mi zice: «Vă dau eu maşina». «Vă dau eu maşina????» Am rămas blocată. Aşa că a adăugat: „Staţi liniştită, că am şi Casco”. Deci mai există oameni care îţi dau maşina, pentru că ai nevoie… Ăsta aş vrea eu să fie efectul pe termen lung al pandemiei“, a conchis ştirista.