Epidemiologul american Anthony Fauci a criticat politica inconsecventă a guvernului preşedintelui american Donald Trump în faţa pandemiei de COVID-19. Medicul a spus că măştile sanitare nu sunt folosite din motive politice, relatează EFE.
„Cifrele vorbesc de la sine”, a declarat Anthony Fauci, făcând referire la cele aproape 9 milioane de cazuri şi peste 228.000 de decese asociate COVID-19 înregistrate în SUA. El a explicat că folosirea măştilor sanitare este un element cheie pentru a evita infectările şi ar fi putut avea rangul unei „declaraţii politice”.
„De fapt, oamenii sunt ridiculizaţi dacă sunt văzuţi purtând mască. Depinde de care parte a spectrului politic te afli, ceea ce este un lucru foarte dureros pentru mine ca medic, om de ştiinţă şi funcţionar în domeniul sănătăţii publice”, a explicat el.
Anthony Fauci este de părere că acest „scepticism” este „parţial alimentat de semnalele mixte trimise de guvernul nostru, care nu sunt de mare ajutor”, în contextul în care sarcina de a fixa o politică unificată împotriva pandemiei este îngreunată de independenţa pe care o are fiecare stat federal american în adoptarea deciziilor.
Preşedintele american Donald Trump a lansat mai multe critici la adresa epertului epidemiolog Anthony Fauci (79 de ani), membru al celulei de criză de la Casa Albă pentru gestionarea crizei sanitare.
„Oamenii s-au săturat să audă vorbindu-se despre COVID”, a declarat Trump într-o discuţie telefonică cu membri ai echipei sale de campanie, pe 20 octombrie.
Președintele SUA a mai declarat că „Oamenii s-au săturat. S-au săturat să audă de Fauci şi toţi aceşti idioţi”.
Donald Trump consideră că doctorul Fauci este de prea mult timp la conducerea Institutului de Boli Infecţioase: „Este acolo de 500 de ani”.
Liderul de la Casa Albă spune că nu este momentul potrivit pentr a-l concedia pe faucii înainte alegerilor din SUA, dar „ „dacă îl ascultam, am fi avut 700.000 sau 800.000 de morţi”.