Profesorul de Limba și literatura română, Cristina Tunegaru îi cere președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea adopatată de Parlament care condiționează educația sexuală în școli de acceptul părinților.
Prof. Cristina Tunegaru atrage atenția asupra birocrației care va sugruma inițiativa de a educa tinerii în ceea ce privește viața, sănătatea și sexualitatea.
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, miercuri, proiectul care prevede predarea Educaţiei sexuale în şcoli.
Domnule Președinte,
V-ați construit proiectul politic promițând o Românie modernă, în care fiecare persoană își poate împlini aspirațiile. O componentă fundamentală a acestei viziuni este România Educată, care asigură dreptul oricărui copil la educație de calitate.
Zilele trecute, un Parlament retrograd a decis să limiteze accesul elevilor români la informații despre viață, sănătate și sexualitate. Fără îndoială, predarea în școli a acestor cunoștințe pentru toți copiii reprezintă o parte necesară a educației în lumea în care trăim și este practicată, într-o formă sau alta, în țările civilizate. Aceste ore trebuie să fie accesibile tuturor copiilor, să facă parte din oferta de studiu a fiecărei școli.
Însă ultima variată a legii solicită acordul explicit al părinților, sugrumând inițiativa prin birocrație. Informațiile corecte despre igienă, sănătate, protecție sunt vitale, mai ales pentru copiii din medii defavorizate, ai căror părinți nu le pot oferi îndrumarea corectă. Mulți părinți nu vor face cerere scrisă la școală, pentru că nici ei, la rândul lor, nu știu sau nu pot să înțeleagă impactul pozitiv al cunoașterii.
Avem o datorie morală de a-i sprijini și îndruma mai ales pe copiii vulnerabili, să-i ajutăm să iasă din prăpastia sărăciei și a ignoranței. Nu o să devenim o Românie modernă, câtă vreme avem cel mai mare număr de sarcini în rândul adolescentelor din Europa. Șase din zece mame minore spun că nu au informații esențiale despre contracepție și igiena reproducerii.
Vă rog să vă ridicați deasupra mocirlei politice și să demonstrați că sunteți de partea bună a istoriei, că vă doriți și credeți într-o Românie Modernă și Educată!”, a scris Cristina Tunegaru pe Facebook.