Prima pagină » Știri » Avertismentul medicului Marinescu: Urmează un moment greu începând cu luna noiembrie! Vom avea în acelaşi timp gripă, viroze şi SARS-CoV-2

Avertismentul medicului Marinescu: Urmează un moment greu începând cu luna noiembrie! Vom avea în acelaşi timp gripă, viroze şi SARS-CoV-2

Dr. Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” atrage atenția că odată cu venirea toameni ne așteaptă o perioadă grea din punctul de vedere al sănătății, întrucât va exista posibilitatea suprapunerii coronavirusului cu gripa sezonieră. „Cel mai probabil luna noiembrie va fi prima lună grea și va continua de-a lungul sezonului rece”, spune medicul infecționist.

Pentru combaterea acestei probleme, medicul Marinescu susține că vaccinarea antigripală este necesară.  

„În sezonul rece, vom avea în acelaşi timp gripă, viroze – aşa cum avem în fiecare an – şi vom avea şi infecţii cu SARS-CoV-2. Pentru că, este aproape imposibil de crezut – şi cred că nimeni nu se gândeşte în acest fel – că ar putea fi o  variantă în care să scăpăm de COVID-19 în lunile următoare. Cu siguranţă că această criză de COVID-19 va continua. Să sperăm că va continua, totuşi, într-un echilibru mai bun aşa cum vă spuneam.Dar trebuie să ne aşteptăm la un moment greu, când vom avea în acelaşi timp gripă, viroză şi SARS-CoV-2. Şi aici vom avea problemă de diagnostic: nu vom şti exact pentru că simptomatologia seamănă, vom putea face forme mai severe, în unele cazuri, pentru că vom avea gripă şi în acelaşi timp şi infecţii cu SARS-CoV-2. Ar trebui în mod obligatoriu, mult mai mult decât în alţi ani să avem o vaccinare extinsă pentru noi toţi”, a declarat medicul Adrian Marinescu într-un interviu pentru Adevărul.

Dr. Adrian Marinescu: Vaccinarea antigripală ar trebui făcută din octombrie

Medicul Marinescu spune că vaccinarea antigripală ar trebui realizată începând cu luna octombrie, pentru a evita pe cât posibil situațiile de confuzie dintre cele două boli, Covid și gripă, dar și pentru a evita situațiile grave în care o persoană ar putea fi afectată de ambele simultan.

„Cel mai probabil, luna noiembrie va fi prima lună grea. Şi va continua de-a lungul sezonului rece, cu siguranţă undeva până în martie. Aşa cum se întâmplă cu fiecare sezon de gripă. E foarte greu de spus cum va evolua sezonul de gripă în această situaţie, ce se va întâmpla concret cu infecţia cu SARS-CoV-2. Pentru că lucrurile acestea, aşa cum aţi văzut în ultimul timp, sunt absolut imprevizibile şi sunt mulţi factori variabili”, a declarat medicul. „Vaccinarea antigripală ar trebui făcută din octombrie. Ar trebui să avem un vaccin antigripal care să fie corespunzător sezonului care începe – aşa cum am făcut de fiecare dată. Diferenţa este că ar trebui să-l facem mult mai repede decât în anii trecuţi, pentru că vrem să avem măsura preventivă în raport cu gripa, mai repede. Ştiţi foarte bine că, din momentul vaccinării, avem nevoie de 10-14 zile până când obţinem efectiv efectul scontat”, a continuat acesta.

„E diferenţă foarte mare faţă de alţi ani”

Medicul spune că sezonul rece din acest an va fi cu totul diferit față de anii trecuți, în ceea ce privește virozele.

„E diferenţă foarte mare faţă de alţi ani. Dacă în alţi ani vorbeam de persoanele cu factori de risc şi erau nişte lucruri foarte clare că trebuiau să facă vaccinarea în mod obligatoriu, şi atunci spuneam că bine ar fi să se vaccineze toată lumea! Cu atât mai mult în acest an! Nici nu cred că mai intră în discuţie anumite grupe de risc, pentru că e clar că toţi pot să transmită în acceeaşi măsură şi gripa cum fac cu infecţia SARS-CoV-2 şi chiar dacă ei nu fac o formă severă, pot transmite mai departe. Deci, cred că atunci când propunem vaccinarea antigripală extinsă înseamnă că, în principiu, toată lumea ar trebui s-o facă cu mici excepţii: când există nişte contraindicaţii, dovedite din punct de vedere medical. De exemplu alergia şi altele. Dar, cu aceste excepţii, ceilalţi, cred că ar trebui să ne vaccinăm cu toţii”, a declarat medicul.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate