Prima pagină » Știri » Bogdan Toader, fost președinte al CJ Prahova: „TIR-ul de la Victor Babeș nu a funcționat corespunzător nici la Spitalul din Ploiești”

Bogdan Toader, fost președinte al CJ Prahova: „TIR-ul de la Victor Babeș nu a funcționat corespunzător nici la Spitalul din Ploiești”

Bogdan Toader, fost președinte al CJ Prahova: „TIR-ul de la Victor Babeș nu a funcționat corespunzător nici la Spitalul din Ploiești”

Bogdan Toader, fost președinte al Consiliului Județean Prahova, a afirmat marți seară, la Realitatea Plus, că TIR-ul de terapie intensivă din cauza căruia au murit trei oameni la ”Victor Babeș”, a fost adus de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și nu funcționa corespunzător nici la utilizarea anterioară.

TIR-ul nu putea funcționa la capacitatea maximă

Potrivit spuselor lui Toader,  TIR-ul nu putea funcționa la capacitatea maximă.

Fostul președinte al CJ Prahova a afirmat că medicii au decis să nu îl folosească pentru că sursele de oxigen nu funcționau corespunzător și existau probleme și la climatizare.

„Am fost norocos. Medicii – le mulțumesc că au salvat situația – au constatat câteva probleme și au făcut sesizări.

Sursele de oxigen, dacă erau mai mult de 7-8 pacienți, nu mai funcționau corespunzător, aveau niște senzori. Medicii au refuzat să le mai folosească până nu primesc un aviz că TIR-ul poate funcționa în parametri optimi, în condițiile în care are 12 locuri. Ni s-a spus că îl putem folosi la capacitate maximă.

Medicii au luat pacienții din TIR și i-au dus în spital.

O altă problemă a fost climatizarea, care nu a funcționat corespunzător.

La un moment dat erau 14 grade, pacienții aveau frisoane. Toți medicii au propus să nu mai fie folosit până nu primesc  aprobări.

Acest TIR a dat foarte multe semnale că nu este corespunzător.

TIR-ul a fost montat de ISU”, a declarat Bogdan Toader.

Medic de la Spitalul Județean de Urgență ”Ploiești”, despre TIR-ul ATI de la Spitalul ”Victor Babeș”: La un moment dat, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR

La Ploieşti, un medic spune că a avut „tot timpul” probleme cu TIR-ul ATI, iar câteva săptămâni acesta a fost nefuncţional, după ce instalaţia de climatizare a cedat.

„Tot timpul am avut probleme cu TIR-ul ATI. În vara anului trecut, a scăzut presiunea oxigenului, erau pacienţi în TIR. Nu erau toţi foarte grav, unii puteau respira. Din fericire, am găsit atunci loc pe secţia de terapie intensivă din spital şi i-am dus acolo. Nu au fost pierderi de vieţi. Vara nu răceşte, iarna nu încălzeşte. Unităţile de acest tip sunt făcute pentru evacuare. Ţii bolnavii o zi, două, apoi îi duci în spital”, a declarat pentru News.ro, un medic din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și